National

Anunț înspăimântător făcut de medicul Virgil Musta: „Vor muri la domiciliu!“

Publicat: 28 iul. 2020
ALT=
Medicul Virgil Musta vorbește despre decesele provocate de COVID-19, la pacienții care nu au comorbidități

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a declarat că există riscul ca România să ajungă la situația dramatică prin care au trecut Spania și Italia, aceea ca oamenii să moară de COVID-19 la domiciliu.

”Eu cred că și aici, în momentul în care se constată că se adună prea multă lume la grătare, undeva în afara stațiunii, această activitate trebuie făcută sub control sau interzisă. Există soluții, dar nu toate sunt populare și ușor de luat, dar dacă nu luăm aceste măsuri și nu ne trezim în acest ultim moment, în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei și Spaniei sau a Franței, în care sistemul de sănătate să fie copleșit și lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze. Nici nu vreau să mă gândesc la un asemenea scenariu. Eu încă sper că vom depăși cu bine această perioadă mai dificilă din viața noastră și, până la urmă, persoanele responsabile vor câștiga acest război”, a precizat Virgil Musta.

Anunț înspăimântător făcut de medicul Virgil Musta: Trebuie măsuri mai drastice!

Totuși, pentru a nu se ajunge în această situație medicul timișorean susține că sunt soluții, însă acestea nu sunt acceptate de toți oamenii.

„Există soluții de limitare a răspândirii coronavirusului pe care autoritățile le-ar putea implementa, însă acestea nu sunt pe placul cetățenilor. De asemenea, acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, dacă nu se vor impune măsuri stricte“, a spus Virgil Musta.

Masca ar trebui să fie obligatorie în spațiile publice aglomerate

În condițiile în care premierul Ludovic Orban a anunțat că se ia în calcul introducerea obligativității purtării măștii în zonele aglomerate, chiar dacă sunt în aer liber, medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara crede că este necesară o astfel de regulă. Asta mai ales în zonele aglomerate care pot deveni focare de infecție, chiar dacă sunt în aer liber.

„Eu consider că în orice zonă sau în orice activitate, trebuie să evaluăm riscurile și dacă există risc de contaminare în zona respectivă vor trebui luate măsuri. Dacă într-o zonă, chiar dacă este în aer liber, oamenii stau unul lângă altul și respiră unul în fața celuilalt sau tușesc sau strănută, acea zonă poate deveni un focar de contaminare și de îmbolnăvire. De aceea, eu cred că orice activitate trebuie evaluată și să se ia măsuri pentru a nu deveni un factor de contaminare mai departe”, a declarat medicul.

Prevenția este principala armă împotriva pandemiei

Medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a precizat că prevenția este principala armă împotriva pandemiei de COVID-19.

„Atrag atenţia populaţiei că această luptă nu se câştigă în spital. Spitalele vor fi copleşite şi oricum avem resurse limitate. Singura soluţie este să nu ne îmbolnăvim şi acest lucru se face numai prin prevenţie“, a adăugat Virgil Musta.

Medicul timișorean a menționat că situația la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara este dificilă din cuza numărului mare de cazuri no ide persoane infectate cu COVID-19.

„Doborâm record după record, e un lucru rău. Spitalele devin din ce în ce mai pline. La noi sunt pline și spitalele suport. E o situație dificilă. Probabil că vom primi și un spațiu de izolare într-un cămin pentru nu mai facem față numărului de pacienți cu COVID”, aprecizat Virgil Musta.





Comentarii
Adauga un comentariu