Actualitate

Anunțul făcut de ministrul Finanțelor! Pensiile cresc cu 6%: ,,Este un lucru cert”

Publicat: 23 oct. 2021
Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat că pensiile vor creşte cu 6% de la 1 ianuarie 2022.

„Conform legii pensiilor, inflaţia pe care o luăm în calcul la indexarea pensiilor, nu este cea din anul în curs, ci este cu un în urmă şi atunci practic se va lua în calcul inflaţia din 2020 şi salariul mediu brut pe economie, jumătate din salariul mediu brut. Undeva în jur de 6% va fi creşterea pensiilor de la 1 ianuarie. Oricum, un lucru este cert. Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022.

Dacă există o rezervă bugetară, putem să facem o ajustare, dar rămâne de văzut, pentru că aşa cum ştiţi, suntem într-o procedură de reducere a deficitului şi de consolidare fiscală. Avem angajamente ferme din punctul acesta de vedere. Pe de altă parte, o creştere a deficitului are legătură cu ce mă întrebaţi mai înainte, cu datoria publică şi atunci trebuie să fim foarte echilibraţi, pentru că atunci când creşti deficitul, rişti foarte uşor să ajungi într-o zonă de împrumuturi sau de îndatorare care să devină periculoasă”, a declarat Dan Vîlceanu.

Bugetul pentru 2021 a fost gândit cu o subvenție de 16,77 miliarde lei (circa 18,6%) de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat (90,36 miliarde lei), din care sistemul public de pensii reprezintă cea mai mare parte (veniturile incluzând subvenția au fost calculate la 90,08 miliarde lei).

La recenta rectificare bugetară, Guvernul a redus cu 3,3 miliarde lei subvenția, argumentând că revenirea pieței muncii peste așteptări a diminuat necesarul de susținere de la bugetul de stat.

„În acest moment, BASS nu mai are nevoie de subvenția de 16,77 miliarde de lei de la bugetul de stat, prevăzută la începutul anului, ci doar de 13,4 miliarde de lei. Diminuarea subvenției de la bugetul de stat nu înseamnă reducerea bugetului alocat Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Sumele necesare pentru plata pensiilor, ajutoarelor sociale și a celorlalte drepturi sunt prevăzute în bugetul asigurărilor sociale și vor fi achitate la timp beneficiarilor, ca și până acum. În propunerea de rectificare a bugetului ministerului este prevăzută, de asemenea, o creștere de 547 milioane de lei pentru echilibrarea bugetului de șomaj, ca efect al majorării cheltuielilor pentru aplicarea măsurilor active destinate angajaților și angajatorilor”, a transmis ministerul Muncii la momentul respectiv.





Adauga un comentariu