News Flash:

Apa calda ramane o himera

15 Mai 2001
825 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria si Consiliul Judetean vor plati in avans subventiile pe luna iunie •RAT strange astfel 20 de miliarde lei din cele 35 solicitate de CET •Gheorghe Nichita a propus luarea unor masuri suplimentare pentru asigurarea energiei termice •Politistii vor controla asociatiile rau-platnice

In Sala Mare a Palatului Roznovanu s-au purtat ieri discutii aprinse pe tema furnizarii apei calde la persoanele care au achitat toate datoriile catre Regia de Termoficare. Consilierii locali au incercat sa gaseasca o solutie pentru depistarea fondurilor necesare pentru dezghetarea negocierilor dintre Regia de Termoficare si Sucursala Electrocentrale Iasi. Sedinta extraordinara de ieri nu a avut pe ordinea de zi problema apei calde, cu toate ca aceasta este cea mai spinoasa chestiune discutata in toate colturile orasului.

Simirad a spulberat rezolvarea bugetara

Iesenii ar putea avea din nou apa calda numai daca municipalitatea va aloca in avans subventiile pentru energia termica. CET va relua furnizarea agentului termic dupa ce va primi 35 de miliarde lei de la Regia de Termoficare. Gheorghe Nichita a propus executivului achitarea sumei solicitate prin redirectionarea unor fonduri catre subventia apei calde. "Se pot aloca 15-20 de miliarde lei catre CET daca am lua bani din alte investitii incepute si care mai suporta amanare. Am putea astfel sa rebransam populatia care a achitat datoriile catre RAT si abia dupa aceea sa executam datornicii sau sa gasim metode de a ajunge la debransari individuale. Nu sunt suficiente aceste masuri. Mai trebuie lucrat la modul de organizare a Regiei de Termoficare precum si la diminuarea cheltuielilor de productie, respectiv la distribuirea energiei termice. Este imperios sa ne preocupam de acest aspect atat timp cat la Iasi pretul energiei termice este mai mare decat cel national", a declarat Gheorghe Nichita.
Regia de Termoficare a debransat deja de la reteaua de distributie a apei calde blocurile de la 60% din asociatiile de locatari si toti agentii economici pe care-i deserveste. Primarul Constantin Simirad s-a opus vehement propunerii consilierului PDSR pe motiv ca Guvernul trebuie sa subventioneze din resurse proprii facilitatile pe care le legifereaza. "Nu suntem noi obligati sa subventionam apa calda a miliardarilor. Legea pe care au dat-o guvernele anterioare, in modul cu totul populist obliga administratiile locale sa acorde gratuitati si subventii stabilite la nivel central. Sa ne lase pe noi sa hotaram ce subventii putem sa dam si sa ne intindem cat plapuma. Daca ar fi fost asa, Primaria si-ar fi achitat debitele si nu am fi intrat intr-un asemenea impas", a precizat in plenul Consiliului Local primarul Constantin Simirad. Discutiile pe aceasta tema au durat mai bine de doua ore, dar s-au finalizat cu o concluzie care nu da nici pe departe siguranta iesenilor ca vor avea apa calda.

Solutie de compromis

Consilierii locali au aprobat in sedinta de ieri alocarea a trei miliarde lei Regiei de Termoficare, suma ce reprezinta achitarea in avans a subventiilor pe luna iunie. La acesti bani se vor adauga cinci miliarde lei ce vor fi alocate, tot in avans, de Consiliul Judetean. In acest moment, Regia de Termoficare a strans din subventii si incasari de la populatie aproximativ 12 miliarde lei. Managerul RAT, Romeo Mistreanu, va solicita Sucursalei Electrocentrale Iasi sa reia furnizarea apei calde catre locatarii bun-platnici. Consilierii au aprobat initierea unui proiect de hotarare de guvern privind preluarea de catre municipalitate a Sucursalei Electrocentrale Iasi. Mult mai realista pare sa fie solutia reiterata de Gheorghe Nichita, care a precizat ca fuzionarea Sucursalei Electrocentrale Iasi cu Regia de Termoficare ar fi o solutie pentru evitarea altor crize energetice. Primarul Constantin Simirad a explicat ca se va elimina lantul de intermediari in relatia dintre consumatori si producatori de energie termica, ceea ce va duce la scaderea costului apei calde.

•GAPL este optimista in privinta reluarii apei calde menajere

In ciuda faptului ca autoritatile locale nu au gasit bani pentru a rezolva principala problema a comunitatii, Ioan Rata, presedintele Grupului Asociatiilor de Proprietari si Locatari (GAPL) Iasi, s-a declarat optimist in ceea ce priveste posibilitatea reluarii in urmatoarea perioada a apei calde menajere. "Cred ca se va debloca rapid criza apei calde. Sper ca si asociatiile de locatari sa sprijine actiunea de strangere a banilor. Nu este exclus ca incasarile Regiei de Termoficare sa creasca substantial. Nu ar trebui sa ne mire daca populatia va directiona catre regie in jur de patru-cinci miliarde lei", a subliniat Ioan Rata.

•Politistii vor fi dotati in schimbul intensificarii controalelor la asociatii

Specialistii Politiei Economice vor verifica activitatea administratorilor la asociatiile unde Regia de Termoficare a semnalat fraude. Masura a fost dispusa de comandantul Politiei municipale, colonelul Gheorghe Grigoriu. Prin implicarea Politiei Economice se urmareste descoperirea si pedepsirea administratorilor care folosesc banii locatarilor in scopuri personale. In contrapartida, Primaria va aloca Politiei municipale 250 de milioane de lei. Banii vor fi folositi pentru cumpararea unei camere video, de acumulatori pentru statii de emisie-receptie si a unei linii de calculatoare, consilierii municipali votand in bloc aceasta masura propusa de Constantin Simirad.
Catalin DUMITRESCU
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3015 (s) | 22 queries | Mysql time :0.157171 (s)