News Flash:

Apa otravita in fantanile din judet

15 Iunie 2009
908 Vizualizari | 0 Comentarii
Apa otravita in fantanile din judet
• Temperaturile ridicate de pe perioada verii vor face ca apa din unele fantani sa aiba o mai mare concentratie de nitrati • Pentru a evita aparitia intoxicatiilor cu nitrati la copii, Directia de Sanatate Publica Iasi a solicitat primariilor monitorizarea calitatii apei potabile din fantanile publice • Pana in prezent, primariile nu s-au grabit sa aduca probele de apa pentru analiza chimica si bacteriologica

Ca in fiecare an, primariile din judet nu se grabesc sa solicite reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica (DSP) recoltarea de probe de apa pentru a asigura calitatea acesteia. Avand in vedere ca in perioada de vara se vor inregistra temperaturi ridicate, pentru a evita intoxicatiile cu nitrati, Serviciul de Evaluare Risc de Mediu din cadrul directiei iesene a solicitat tuturor primariilor sa asigure monitorizarea calitatii apei potabile din fantanile publice si din instalatiile centrale de aprovizionare cu apa existente pe raza comunei. Primariile trebuie sa solicite directiei iesene recoltarea de probe de apa, dar intai trebuie sa achite suma de 125 lei, care reprezinta contravaloarea analizelor. Sursele care asigura apa potabila trebuie verificate intr-o perioada cuprinsa intre una si trei luni prin prelevare de probe de apa pentru examen chimic si bacteriologic. Insa, pana in prezent, nici o primarie nu a efectuat analizele necesare. Doar primaria Miroslava s-a prezentat si a luat recipientul pentru recoltarea probelor de apa. In cazul in care analizele arata faptul ca apa din fantani este necorespunzatoare, primariile trebuie sa realizeze dezinfectarea lor, precum si reluarea unui control de laborator dupa dezinfectie. De asemenea, primariile sunt obligate sa avertizeze populatia cu privire la calitatea apei din aceste surse. Pentru a evita aparitia intoxicatiilor cu nitrati, primariile trebuie sa afiseze la loc vizibil inscrisuri prin care avertizeaza ca apa nu poate fi consumata sau ca apa nu poate fi bauta de sugari sau copii mici si femei gravide. "Primariile au obligatia de a verifica si monitoriza calitatea apelor din fantani pentru a preveni intoxicatia cu nitrati in perioada calda. De asemenea, au obligatia de a avertiza populatia despre calitatea apei din aceste surse prin afisarea la loc vizibil si protejat a inscrisurilor, respectiv ca apa nu e buna de baut sau apa nu e buna de baut pentru sugari, copii mici si femei gravide", a declarat dr. Vasile Cepoi, director al Directiei de Sanatate Publica Iasi. De la inceputul anului si pana in prezent, in judet s-au inregistrat 14 cazuri de intoxicatii cu nitrati in localitati precum Deleni, Horlesti, Letcani, Belcesti, Lungani, Sipote, Tibana, Tomesti, Vladeni si Voinesti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015436 (s)