News Flash:

Apararea contesta unele probe impotriva inculpatului Pruteanu

6 Octombrie 2004
1015 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aparatorii inculpatului considera ca este anormala decizia instantei de judecata ca unele probe din rechizitoriu sa fie mentinute in dosar •Pentru transcrierea unor inregistrari audio nu exista o autorizatie emisa de instanta de judecata •Organele de politie nu aveau competenta de a transcrie continutul casetelor inregistrate

Ieri, magistratii ieseni au stabilit un nou termen de judecata in dosarul in care Dumitru Pruteanu este acuzat de santaj de catre Geta Olteanu, din comuna ieseana Scanteia. Aparatorii inculpatului considera ca este anormala decizia instantei de judecata, conform careia urmeaza ca unele probe aduse de procuror in rechizitoriu, chiar probe importante in conceptia acuzarii, sa fie mentinute in dosar. Astfel, pe locul al doilea in rechizitoriul inaintat instantei sunt trecute o serie de transcrieri ale unor inregistrari audio, ce au ca subiect discutii telefonice purtate intre denuntator si inculpat, casete magnetice a caror transcriere a fost facuta de angajatii Serviciului de Informatii si Protectie Interna (SIPI) Iasi, condus de comisarul sef Catalin Blanaru. Pentru aceste inregistrari nu exista o autorizatie emisa de instanta de judecata. Conform datelor detinute in prezent, procurorul insarcinat cu ancheta nu are dreptul sa intocmeasca asemenea acte, de transcriere a unor convorbiri telefonice, ce nu poate fi facuta decat in cazurile autorizate de instanta. Transcrierea convorbirii inregistrata pe caseta audio nu a fost facuta de o persoana abilitata din punct de vedere tehnic, ci are la baza doar perceptia organelor de informatii ale Politiei, respectiv ofiterii SIPI, condusi de Catalin Blanaru. In opinia aparatorilor lui Dumitru Pruteanu, organele de politie nu aveau competenta de a transcrie continutul casetelor inregistrate, deoarece competenta organelor de urmarire penala este limitata, potrivit legii, numai la inregistrarile efectuate cu autorizarea instantei. Facem precizarea ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, conform opiniei specialistilor, redarea in forma scrisa a inregistrarilor audio neautorizate se face doar de catre un expert autorizat, procurorul sau organul de cercetare penala avand competenta de a transcrie dialogul doar cu privire la cele autorizate de instanta de judecata.

Casete distruse

Imediat dupa inceperea anchetei procurorilor ieseni referitoare la acuzatiile de santaj aduse lui Dumitru Pruteanu, acesta a fost acuzat de anchetatori ca a incercat sa mituiasca unul dintre procurori. Acest cap de acuzare a fost desfiintat de aparatori in fata instantei de judecata. Mai mult decat atat, una dintre probele de baza ale anchetatorilor consta intr-o caseta video, inregistrata pe ascuns, care incerca sa dovedeasca tentativa de mituire a procurorului. Dar nu numai ca instanta de judecata a respins aceasta proba, ci a decis si distrugerea probei respective, asa cum prevede legea. Vom reveni cu noi amanunte in editiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Iasi referitoare la alte aspecte din activitatile de inregistrari audio si transcrierile acestora de catre ofiterii serviciilor secrete din Iasi.
Ovidiu NEMTANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

770 viz    0 com
1442 viz    0 com
952 viz    0 com
834 viz    0 com
1074 viz    0 com
1483 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1489 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022900 (s)