News Flash:

Aparatura pentru audierea martorilor sub acoperire

14 Februarie 2006
1353 Vizualizari | 0 Comentarii
•Curtea de Apel Iasi va fi dotata cu doua sisteme de audiere a investigatorilor sub acoperire, a colaboratorilor sau a martorilor cu identitatea protejata •Ieri, magistratii au cerut Parchetului General sa trimita datele de identificare ale unui investigator sub acoperire si ale unui colaborator cu identitatea protejata •Mariana Popescu este acuzata ca a traficat droguri, impreuna cu fiul sau, chiar in complexul studentesc Tudor Vladimirescu

Curtea de Apel Iasi va fi a treia instanta din tara care va fi dotata cu aparatura de audiere a investigatorilor sub acoperire, a colaboratorilor din cadrul serviciilor speciale sau a martorilor cu identitate protejata. Zilele trecute a fost trimisa o adresa de la Ministerul Justitiei catre Curtea de Apel si catre Tribunalul Iasi prin care se comunica faptul ca Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti doneaza aparatura necesara catre justitia ieseana. Este vorba despre doua sisteme performante, unul de emisie si unul de receptie, formate din urmatoarele componente: camere de luat vederi, microfon, monitoare, echipamente de redare a imaginii distorsionate si de inregistrare a declaratiilor. In aceste conditii, la Curtea de Apel Iasi vor putea fi audiati investigatorii sub acoperire, colaboratorii sau martorii cu identitatea protejata din toata regiunea Moldovei. "Sunt foarte multe situatii in care audierea acestor persoane este necesara pentru buna infaptuire a procesului de justitie. Aceasta aparatura va fi foarte utila in dosarele pentru infractiunea de trafic de droguri si pot fi solutionate mult mai repede. Dotarea instantei iesene cu asemenea aparatura este un lucru fantastic", a declarat judecatorul Diana Micu Cheptine, purtatorul de cuvant al Tribunalului Iasi. Aceste sisteme trebuie instalate cat mai urgent, astfel incat in luna martie 2006 sa fie deja puse in functiune. Conform legilor in vigoare, aparatura trebuie sa functioneze in doua incaperi, respectiv intr-o sala de judecata si intr-un spatiu secret, unde se va afla persoana audiata. Pana in momentul de fata, cu o astfel de aparatura prin care pot fi audiati investigatorii, martorii sau colaboratorii din dosarele penale fara a putea fi identificati ulterior de catre inculpati, au fost dotate doar Curtea de Apel Bucuresti si cea din Alba Iulia.

Mama si fiu acuzati de trafic de droguri

Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au trimis o adresa catre Parchetul General pentru a fi comunicate datele de identitate ale unui investigator sub acoperire si ale unui colaborator, ambii implicati intr-un dosar de trafic de droguri. In dosar figureaza cu nume de cod, fara a se preciza alte amanunte. Datele de identificare ale investigatorului vor fi prezentate doar judecatorului. Este vorba despre un dosar de droguri in care Mariana Popescu, in varsta de 52 de ani, este acuzata ca, impreuna cu fiul sau George Apostul, ar fi traficat droguri. La efectuarea perchezitiilor domiciliare din luna iunie 2005, in apartamentul Marianei Popescu a fost gasita o cantitate de aproximativ 20 grame de hasis depozitata de catre baiatul sau, George Apostul. Acesta este acuzat ca aducea drogurile din strainatate si ii spunea mamei sale ca sunt afrodisiace. "Am luat de la mama lui Apostul aproape 20 de grame de hasis. Eu nu prea am obtinut bani din vanzarea de droguri. Cred ca, in total, am castigat aproximativ un milion lei vechi. De cele mai multe ori vindeam droguri cu acelasi pret cu care le cumparam de la mama lui Apostul", a declarat un alt inculpat in fata judecatorilor. Toti cei patru inculpati au fost audiati inca de anul trecut in fata judecatorilor si, acum, tot ce mai ramane de facut este audierea investigatorilor si a colaboratorilor sub acoperire pentru a fi lamurite anumite aspecte. Aceasta retea de trafic de droguri isi derula activitatea in complexul studentesc Tudor Vladimirescu si, alaturi de Mariana Popescu si George Apostu, au mai fost acuzati si Lucian Birica si studentul Andrei Adam. "Speram ca prin dotarea instantei cu aceasta aparatura sa se poata lamuri unele aspecte importante din acest dosar", a declarat avocatul Bogdan Luca.

Amanare in Dosarul Zaharului

Cu toate ca ieri ar fi trebuit audiati patru martori ale caror declaratii sunt foarte relevante in judecarea Dosarului Zaharului, cel mai mare dosar de infractiuni economice din justitia ieseana, acest lucru nu s-a putut intampla pentru ca sala de judecata nu era dotata cu aparatura necesara pentru inregistrarea declaratiilor. Printre martorii care ar fi trebuit audiati ieri se afla si Ioan Plesca, fostul director al Agentiei Banc Post de pe Bulevardul Nicolae Iorga. Cu toate ca instanta de judecata a dispus ieri audierea celor patru martori, chiar in momentul in care Ioan Plesca a ajuns in fata completului de judecata, avocatii au cerut amanarea procesului pentru ca sala nu este dotata cu aparatura necesara pentru inregistrarea declaratiilor, asa cum prevad legile aflate in vigoare. Astfel, judecarea acestui dosar a fost amanata pentru data de 27 februarie, atunci cand vor fi audiati martorii si cand se asteapta sosirea rezultatelor unor expertize grafologice. Mai concret, Ioan Plesca trebuie sa explice judecatorilor modul in care a acordat un credit de aproximativ un miliard si jumatate lei (150 mii RON) lui Vasile Iftode, patronul firmei Stejar Company SRL si IG Trade SRL. Acest dosar in care principalul inculpat este Vasile Iftode a fost construit incepand cu data cand a fost efectuat un control financiar la mai multe sucursale bancare din Iasi si au fost descoperite o serie de ilegalitati. Initial, procurorii au calculat un prejudiciu de aproximativ 50 miliarde lei (5 milioane lei noi).
Catalin BOACNA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013293 (s)