Curiozitati

Apare o noua moneda in Romania

Publicat: 11 sept. 2019

Banca Nationala a Romaniei va lansa in circuitul numismatic, incepand cu data de 18 septembrie 2019, o moneda din argint cu tema 140 de ani de la infiintarea Societatii de Cultura Macedo – Romana, informeaza BNR printr-un comunicat remis Agerpres.

Moneda are o valoare nominala de 10 lei, are o forma rotunda, diametrul de 37 mm, greutate de 31,103 g si cant zimtat.

Aversul monedei prezinta Statuia "Lupa Capitolina" (Lupoaica), simbol al latinitatii, adoptat si de Societatea de Cultura Macedo – Romana si un fragment din statutul societatii; inscriptia in arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominala "10 LEI", stema Romaniei si anul de emisiune "2019".

Reversul monedei prezinta portretul si numele lui Calinic Miclescu, Mitropolit Primat si presedinte onorific al Societatii de Cultura Macedo – Romana si portretul si numele lui V.A. Urechia, secretar, membri fondatori ai acesteia; inscriptia in arc de cerc "SOCIETATEA DE CULTURA MACEDO-ROMANA" si anul infiintarii societatii "1879".

Tirajul pentru aceasta emisiune este de 300 monede din argint.

Pretul de vanzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv certificatul de autenticitate este de 350 lei.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit