News Flash:

Apartamente vechi de 40 mii Euro

15 Decembrie 2009
1234 Vizualizari | 0 Comentarii
Apartamente vechi de 40 mii Euro
Chiar si dupa aproape jumatate de an de cand programul Prima Casa a fost lansat, proiectul continua sa nasca polemici si nemultumiri in randul potentialilor beneficiari. La Iasi, cele cateva sute de ieseni care au dorit sa isi achizitioneze o locuinta prin intermediul acestui program s-au izbit de lentoarea cu care se intocmesc actele, sustinand ca din aceasta cauza au pierdut sau sunt pe cale sa piarda avansul pe care l-au dat vanzatorilor. Cu toate acestea, datele oferite de catre Fondul National de Garantare (FNGCIMM) sunt optimiste si arata ca programul a prins in randul celor care au dorit sa beneficieze de ajutorul statului. In medie, cele mai multe solicitari s-au situat in jurul valorii de 41 mii Euro, iar cele mai multe solicitari au fost pentru achizitionarea unei locuinte de doua camere. Aproape jumatate din dosarele depuse la FNGCIMM a fost pentru astfel de apartamente. Mai apoi, in ordinea preferintelor celor care au solicitat garantia statului, se afla locuintele cu trei camere si, pe ultimul loc, garsonierele. De asemenea, conform datelor fondului de garantare, cele mai multe locuinte au fost achizitionate in blocuri ridicate inainte de 2008, numai 30 la suta dintre cereri fiind pentru apartamente in blocurile construite dupa anul acesta. Judetul Iasi se afla in topul judetelor din care au provenit cele mai multe cereri, dupa Bucuresti, Cluj, Constanta si Brasov.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2638 (s) | 22 queries | Mysql time :0.145936 (s)