Eveniment-Social

ApaVital prezintă cel mai mare proiect din istoria recentă a Iaşului! Sute de milioane pentru dezvoltarea infrastructurii – FOTO/ VIDEO

Publicat: 22 mai 2020

La ora 11.00 ApaVital prezintă proiectul pos mediu. „Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Iaşi în perioada 2014-2020” are o valoare estimată la 400 milioane de euro şi va conţine un număr de 13 contracte de lucrări

Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României, identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene

Principalele rezultate urmărite, prin promovarea investiţiilor în domeniul apei şi apei uzate, vizează realizarea angajamentelor ce derivă din directivele europene privind:

⦁calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) – serviciu public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiţii de siguranţă şi protecţie a sănătăţii, extins la populaţia din localităţile cu peste 50 locuitori.

⦁epurarea apelor uzate (91/271/EEC) – ape uzate urbane colectate şi epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru aglomerările cuprinse între 2.000 – 10.000 locuitori echivalenţi (LE)

Studiul de Fezabilitate a fost întocmit de către consultantul SC Eptisa Roamania Srl, în cadrul contractului de servicii încheiat cu APAVITAL în anul 2016.

La stabilirea investițiilor a stat la baza Master Planul aprobat de Consiliul Judeţean Iaşi în anul 2015, în cadrul căruia au fost identificate 54 aglomerări urbane, având între 2.000 şi 10.000 locuitori echivalenţi (L.E), care trebuie conformate din punct de vedere prevederilor Directivelor Europene privind alimentarea cu apă și colectarea și tratarea apelor uzate, şi anume:

Datorită restricţiilor bugetare, în cadrul actualei etape de programare (POIM 2014 – 2020), au fost incluse doar 29 aglomerări urbane ,(având în componenţa 113 localități, arondate la 41 UAT-uri) acestea fiind:

1.Aglomerarea Iași – include municipiul Iași și localitățile Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vişan, Pietrăria, Ciurea, Hlincea, Lunca Cetăţuii, Piciorul Lupului, Dumbravă, Holboca, Dancu, Miroslava, Balciu, Valea Adâncă, Horpaz, Chicerea, Goruni, Tomeşti, Vladiceni, Valea Lupului, Rediu, Breazu, Osoi;

2.Aglomerarea Pașcani – include municipiul Pașcani și localitățile Luncă, Blăgeşti, Bosteni, Sodomeni;

3.Aglomerarea Gâștești – include localităţile Gaștești, Topile

4.Aglomerarea Târgu Frumos – include orașul Târgu Frumos și localitățile Războieni, Prigoreni, Dadesti, Ion Neculce, Ganesti, Buznea;

5.Aglomerarea Podu Iloaiei – include localitățile Podu Iloaiei, Scobâlțeni și Budăi;

6.Aglomerarea Hârlău – include orașul Hârlău și localitățile Poiana Mărului, Buhalnita, Zlodica, Cotnari, Cârjoaia, Valea Racului, Horodistea, Lupăria, Parcovaci, Deleni, Feredeni, Poiana, Slobozia, Maxut, Scobinţi, Feteşti, Badeni, Zagavia;

7.Aglomerarea Popricani – include localitățile Popricani și Moimești;

8.Aglomerarea Ţibăneşti – include localităţile Ţibăneşti, Glodenii Gândului, Rasboieni

9.Aglomerarea Vulturi Vânători – include localitățile Vulturi și Vânători;

10.Aglomerarea Oțeleni cu localitatea Oțeleni;

11.Aglomerarea Popești – include localitățile Popești, Doroșcani și Hărpășești;

12.Aglomearea Sinești – include localitățile Sinești și Stornești;

13.Aglomerarea Mogoșești – include localitățile Mogoșești, Mânjești și Budești;

14.Aglomerarea Scânteia – include localitățile Scânteia, Boroșești și Ciocârlești;

15.Aglomerarea Dobrovăț cu localitatea Dobrovăț;

16.Aglomerarea Comarna cu localitatea Comarna;

17.Aglomerarea Covasna-Hilița – include localitățile Covasna, Hilita, Costuleni;

18.Aglomerarea Coropceni – include localitățile Coropceni, Poiană și Satu Nou;

19.Aglomerarea Voinești cu localitatea Voineşti;

20.Aglomerarea A.I. Cuza – include localitățile A.I.Cuza și Scheia;

21.Aglomerarea Heleșteni – include localitățile Heleșteni, Hărmăneasa și Oboroceni;

22.Aglomerarea Costești – include localitățile Vașcani, Costești și Giurgești;

23.Aglomerarea Valea Seacă – include localitățile Valea Seacă și Conțești;

24.Aglomerarea Tătăruși – include localitățile Tătăruși, Iorcani, Pietrosu, Udă și Vâlcica;

25.Aglomerarea Heci include localitățile Heci și Bursuc Deal;

26.Aglomerarea Cristești cu localitatea Cristeşti;

27.Aglomerarea Moțca cu localitatea Moțca;

28.Aglomerarea Gârbești cu localitatea Garbesti;

29.Aglomerarea Cozmești – include localitățile Cozmeşti, Podolenii de Sus, Podolenii de Jos.




Comentarii
  • :))) in ce secol o sa se întâmple asta? Ei nu sunt in stare sa pună conducte de apa și sa construiască mai multe bazine de colectare sau stații de pompare la niște amărâte de blocuri. Aberații.

  • Minciuni securiste! Le mai cumpara din acesti bani de asa zise investitii copiilor lor mercedes glc coupe sau bmw x5 noi de la reprezentanta , ca sa aibe plozii lor cu ce face figuri pe Copou 🙂

  • Unde se regaseste in acest proiect comuna Schitu Duca?
    Pe hirtie si verbal se tot fac declaratii inainte de alegeri( ca tot vin cele locale si parlamentare).
    Se tot fac studii de fezabilitate fara finalizare si cam atit.
    Bani cheltuiti aiurea.
    De ani de zile auzim si vedem scrise tot felul de promisiuni de la toate partidele fara nici o finalizare.

Adauga un comentariu