News Flash:

Apelul politistului de frontiera acuzat ca a luat mita a fost admis

29 Martie 2005
615 Vizualizari | 0 Comentarii
Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au admis ieri apelul formulat de fostul politist de frontiera Ovidiu Sterea impotriva sentintei Tribunalului Iasi prin care a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru luare de mita. In aceste conditii, Sterea va fi judecat din nou la Curtea de Apel. In acelasi dosar a fost implicat si primarul din comuna Tansa, Costica Sterea, tatal condamnatului. In urma cu doua saptamani, judecatorii au dispus trimiterea dosarului primarului din Tansa la Parchetul National Anticoruptie (PNA) pentru cercetari. Conform rechizitoriului intocmit de procurorii de la PNA, Ovidiu Sterea este acuzat ca a primit suma de 3 mii Euro de la Giovana Croitoru, fosta studenta la Academia de Politie Bucuresti, care dorea sa aiba o nota mai mare la examenul de licenta. Astfel, Giovana Croitoru a profitat de prietenia pe care o avea cu inspectorul principal Sterea si i-a cerut acestuia sa-i intermedieze obtinerea unei note de peste 8.50 la examenul de licenta din cadrul Academiei de Politie. Fata sustine ca inspectorul i-a cerut suma de 3 mii Euro pentru realizarea acestui lucru. Lucrurile au luat o intorsatura neasteptata in momentul in care studenta a obtinut nota de 8.25. Simtindu-se pacalita, mai ales dupa ce politistul i-a spus ca valoarea lucrarii era de 4.50, Giovana a facut un denunt la PNA. Imediat dupa inceperea urmaririi penale, inspectorul Sterea a fost dat afara din cadrul Politiei de Frontiera. In timpul procesului intentat acuzatului, atat Giovana, cat si mama acesteia si-au schimbat declaratiile si l-au scos de sub acuzare pe Sterea. Ulterior, in fata procurorilor, care s-au autosesizat la aflarea vestii de schimbare a declaratiilor, fata a afirmat ca a fost mituita de tatal politistului cu suma de 100 milioane lei chiar in parcarea de la Tribunal. "Eu nici macar nu am fost in zona atunci cand femeile sustin ca le-am dat banii", a precizat Costica Sterea, primarul acuzat mituire a martorilor.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1338 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016536 (s)

loading...