Economic Local

APIA verifică cererile unice depuse de fermierii din Iași în campania din 2021. În ultima zi de depunere s-au înregistrat 18.800 de fermieri care au solicitat subvențiile pentru 282.000 de hectare

Publicat: 11 iun. 2021
Sediul APIA Iași
Inspectorii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași vor verifica cererile unice depuse în anul 2021, iar începând cu data de 5 iulie 2021 vor demara și controalele la fața locului, în fermele din județ

Inspectorii APIA demarează verificările la cererile unice depuse de fermierii din Iași în campania din 2021. O parte dintre aceștia vor fi penalizați cu 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere la APIA. În ultima zi de depunere s-au înregistrat 18.800 de fermieri care au solicitat subvențiile pentru 282.000 de hectare

În următoarele 3 săptămâni, inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor verifica dacă fermierii din Iași trebuie să mai facă modificări la cererile unice depuse în campania din 2021. În ultima zi de depunere s-au înregistrat 18.800 de fermieri care au solicitat subvențiile pentru 282.000 de hectare, iar o parte din acești fermieri vor fi însă penalizați cu 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere.

Imediat după ce inspectorii vor controla documentele depuse și vor clarifica situațiile în care se suprapun anumite suprafețe agricole sau documentația depusă este incompletă, vor demara și controalele în teren, începând cu data de 5 iulie 2021. Controlul se poate face și în lipsa fermierului dacă scopul pentru care a fost selectat fermierul la control nu impune acest lucru. Este necesară prezența fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scopul controlului pentru schema de agromediu și, de asemenea, pentru controlul cerințelor de ecocondiționalitate.

Controalele în fermele din Iași încep pe data de 5 iulie 2021, în prezent fiind verificate cererile depuse la APIA

Fermierii vor fi anunțați cu 14 zile înainte de a fi verificați de inspectorii din cadrul instituției și controalele vor acoperi toate parcelele agricole pentru care a fost depusă cererea la APIA Iași, pentru stabilirea conformității cu criteriile de eligibilitate, angajamente și alte obligații. APIA a verificat în anul 2020 un număr de 743 de fermieri care exploatează o suprafață de 64.000 de hectare.

În campania APIA derulată în acest an au fost depuse mai puține cereri ca în anul 2020, însă a rămas aceeași suprafață agricolă pentru care s-au solicitat ajutoarele financiare de la Uniunea Europeană și de la bugetul de stat. Fermierii au cerut banii pentru terenurile agricole exploatate, dar și pentru fermele zootehnice. Până la sfârșitul lunii iunie 2021 vor fi virate în conturile beneficiarilor și ultimele sume cererile depuse de fermieri în anul precedent. Crescătorii din Iași vor încasa aproximativ 2 milioane de euro în această lună, bani de la bugetul național.

Fermierii din Iași au solicitat de la APIA adeverințele necesare obținerii creditelor bancare

De asemenea, până la sfârșitul lunii, agricultorii care au depus cererile de plată la APIA pot solicita și adeverințele pentru credite. APIA a încheiat un acord de finanțare cu instituțiile financiare bancare/nebancare și cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Valoarea creditului acordat beneficiarilor de subvenții a crescut anul acesta de la 85 la sută din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA până la 90 la sută din această valoare. APIA a simplificat procedura de eliberare a adeverințelor, tot fluxul de lucru mutându-se în mediul electronic. Până în prezent au fost eliberate 128 de adeverințe către fermierii care vor să se împrumute de la bănci în această perioadă.





Comentarii
Adauga un comentariu