Economic Local

APIA virează subvențiile în conturile fermierilor din Iași care au fost la controlul prin teledecție în anul 2020

Publicat: 22 feb. 2021
Sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași
Campania APIA de depunere a cererilor unice de plată 2021 va demara începând cu data de 1 martie și se va desfășura până la 15 mai, în aceleași condiții ca și în anul precedent, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. În această perioadă, inspectorii APIA autorizează la plată noi sume pentru fermierii care au solicitat subvenții în anul 2020

APIA autorizează la plată, începând de astăzi, fermierii din Iași care au fost selectați la controlul prin teledetecție, în anul precedent. Din cei 21.000 de beneficiari ai subvențiilor, cu 280.000 de hectare de teren agricol, care au depus cererile unice de plată în anul 2020, au fost verificați 743 de fermieri care exploatează 64.921 de hectare

Plățile pentru fermierii din Iași care au fost la controlul prin teledetecție în anul 2020 vor fi demarate în această săptămână. Specialiștii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) încep de astăzi autorizarea la plată a celor 743 de fermieri din județ care au fost verificați de inspectori. Aceștia au adus mai multe documente care să clarifice anumite situații descoperite în teren de inspectori, iar după ce au fost declarați eligibili pentru a obține subvențiile aferente anului 2020, va fi demarată campania de plată. Agricultorii vor primi ajutoarele financiare pentru terenurile agricole exploatate, dar și pentru fermele zootehnice pe care le dețin în mediul rural. În această perioadă, APIA efectuează plățile către sectorul zootehnic, respectiv pentru crescătorii de bovine, ovine și caprine. De asemenea, în perioada 1 martie-15 mai 2021, va demara campania de depunere a cererilor unice de plată pentru anul de cerere 2021.

Fermierii din Iași care au fost la controlul prin teledetecție, în anul 2020, primesc subvențiile de la APIA

Suma estimată pentru a fi plătită către fermierii din Iași care au fost la controlul prin teledecție și acum sunt autorizați la plată este de aproximativ 6 milioane de euro și va fi acordată pentru 6 scheme de finanțare. Una dintre acestea este SAPS (schema unică de plată pe suprafață), cea mai importantă schemă de plată pentru fermierii care exploatează terenuri agricole. Pe lângă aceste subvenții ce vor fi acordate de APIA în această perioadă, au fost efectuate plăți de peste 30 de milioane de euro. Inspectorii APIA Iași efectuează plățile către beneficiarii din domeniul zootehnic, în această perioadă.

Crescătorii de bovine au primit aproximativ 2 milioane de euro. Suma autorizată la plată este de 4 milioane de euro, pentru anul de cerere 2020. Începând cu data de 1 martie 2021 se pot depune la APIA cererile de sprijin pentru schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 15- „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1- „Plăți pentru angajamente de silvomediu din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală” (PNDR) 2014- 2020.

Fermierii din Iași vor putea obține în acest an mai repede adeverințele pentru creditele bancare

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) primește cererile unice de plată de la fermierii din Iași începând cu data de 1 martie 2021, iar imediat după ce depun aceste documente, pot să solicite și adeverințele necesare obținerii creditelor bancare. În anul 2020, adeverințele au fost eliberate începând cu data de 15 mai, astfel că în acest an APIA va acorda adeverințele după ce fermierul va depune cererea unică de plată. APIA a încheiat un acord de finanțare cu instituțiile financiare bancare/nebancare și cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Valoarea creditului va fi de până la 85 la sută din valoarea sumei totale pe care fermierul o va primi ca subvenție.

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2021, solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu și/sau pentru măsurile de mediu și climă- M10, M11, M13. De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției, ca s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar.





Adauga un comentariu