News Flash:

Aproape 150 de elevi chiulangii au ramas fara burse

28 Decembrie 2006
810 Vizualizari | 1 Comentarii
Absentele elevilor chiulangii costa 1,8 milioane lei (180 RON). Aceasta este concluzia la care au ajuns aproape 150 de elevi care au beneficiat de bursa Bani de liceu si care au facut mai mult de 20 de absente de la ore. In momentul de fata, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) au contabilizat absentele elevilor de la jumatatea lunii septembrie si pana in luna noiembrie pentru stabilirea numarului de burse pentru aceasta luna.

Trebuie precizat ca pentru aceasta luna beneficiarii vor primi doar 1,35 milioane lei (135 RON) din cauza vacantei de o saptamana. La inceputul anului scolar, numarul elevilor declarati eligibili si care au primit 1,8 milioane lei (180 RON) pe luna ajutor pentru urmarea cursurilor liceale s-a ridicat la 6.687 de beneficiari. Departajarea solicitantilor s-a facut in functie de venitul lunar brut pe membru de familie, de statutul juridic si de domiciliu, in limita bugetului aprobat anual cu aceasta destinatie de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Peste 80 la suta dintre elevii care primesc sprijinul financiar in cadrul programului Bani de Liceu din acest an provin din familii cu un venit mediu de zero lei. Judetul Iasi conduce in topul celor mai multi beneficiari ai bursei de liceu. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie s-au luat in calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei in ultimele trei luni anterioare depunerii cererii. Anul trecut, aproape 300 de elevi nu au respectat conditiile impuse pentru pastrarea bursei si au pierdut banii de liceu. In momentul de fata, dintr-un numar initial de 6.687 beneficiari ai bursei de 1,8 milioane lei (180 RON), la nivelul judetului Iasi au mai ramas 6.539 de beneficiari, ca urmare a faptului ca 148 liceeni au pierdut bursa Bani de liceu din cauza numarului mare de absente.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Andrei  | #4442
E clar ca la niveliu judetului Iasi sunt multe familii cu venit mic .Tot clar este ca unii elevi care provin din aceste familii nu sunt cei "cu dragoste de carte".Nici daca primesc 1,8 milioane pe luna nu fac efortul minim de a merge la scoala .Adica de a fi prezenti , nu de a invata .Ca om care lucreaza in sistemul de invatamant propun revizuirea metodologiei de acordare a sprijinului financiar "Bani de liceu".Proiectul acesteia ,publicat si pe NET , este mult mai bun.Ar fi trebuit sa se aplice din acest an .
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4168 (s) | 22 queries | Mysql time :0.297568 (s)

loading...