Local

Aproape 3300 de pensionari ieseni asteapta biletele de tratament

Publicat: 20 feb. 2012
1

Pensionarii din judetul Iasi care si-au inregistrat la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Iasi cererile pentru bilete de tratament balnear vor trebui sa mai astepte repartizarea locurilor. Desi era prevazut ca prima serie de plecare sa inceapa la mijlocul lunii februarie, Casa Nationala de Pensii nu a organizat inca licitatiile publice prin care sa achizitioneze zeci de mii de locuri in unitatile balneare private din tara. De la mijlocul lui ianuarie si pana in prezent, aproape 3.300 de pensionari din Iasi au solicitat un loc intr-o statiune de tratament. In cele 11 statiuni care apartin Casei Nationale de Pensii au fost alocate in jur de 54.000 de bilete, insa pana la finalizarea licitatiilor, seriile de plecare nu vor fi deschise.

Tichetele ce vor fi distribuite prin CJP Iasi includ un sejur de 18 zile, cu masa, si un set complet de tratament balnear, special pentru tratarea mai multor categorii de afectiuni, in functie de biletele de trimitere emise de medicii de familie ai beneficiarilor. Contravaloarea unui tichet pentru pensionari este egala cu jumatate din cuantumul pensiei. Alocarea biletelor se va face prin intermediul unui program informatic, care, in urma procesarii datelor pe baza unor criterii, ofera un punctaj. Criteriile principale sunt categoria si cuantumul pensiei, dar si daca solicitantul a mai beneficiat de bilet de tratament in ultimii doi ani.





Adauga un comentariu