News Flash:

Aproape cinci sute de studenti au primit de pomana bani de la stat

19 Martie 2006
618 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cei mai multi studenti care nu au dovedit ca merita sa ocupe locurile date de la buget sunt de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor •Studentii care provin din familii cu situatie materiala dificila si au obtinut note mici la sesiune nu isi vor pierde locurile cu finantare de la buget

Aproape 500 de studenti ai Universitatii Al. I. Cuza si-au pierdut locul finantat de la buget din cauza notelor mici pe care le-au obtinut in urma sesiunii din februarie. Cei mai multi studenti care nu au dovedit ca merita sa ocupe locurile date de la buget sunt de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA). Aici, aproape 200 de tineri si-au pierdut locul de la buget, locurile lor fiind ocupate de studenti admisi in toamna anului trecut cu taxa, dar care au avut note mari in sesiune. Urmatorii pe lista sunt 61 de studenti de la Facultatea de Litere, pe locul trei fiind 58 de tineri trecuti la taxa de la Faculuatea de Geografie-Geologie. Conform directivelor Ministerului Educatiei si Cercetarii, studentii care provin din familii cu situatii materiale deosebite nu pot sa isi piarda locurile bugetate, indiferent de rezultatele scolare. Astfel, la UAIC au fost inregistrate doar 46 de astfel de cazuri, adica studenti care si-au pastrat locurile din motive sociale, chiar daca nu au avut medii foarte mari. Chiar si la Teologie ortodoxa au existat 21 de tineri care au pierdut locul fara taxa in favoarea celor care au luat note mai mari si care au fost admisi initial pe locurile fara finantare de la stat. Facultatile de Matematica, Fizica, Biologie si Chimie nu au avut deloc de lucrat la acest capitol, deoarece la aceste facultati nici un student nu si-a pierdut locul finantat de la buget. Trebuie mentionat ca decizia luata de conducerea universitatii cu privire la trecerea studentilor de la buget la taxa este aplicata dupa fiecare semestru doar la studentii care sunt in primul an de studii. Evaluarea dupa fiecare semestru nu este aplicata la fiecare universitate ieseana. La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara studentii risca sa isi piarda locul daca nu invata dupa un intreg an universitar, adica dupa cele doua sesiuni ale semestrelor.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2090 (s) | 22 queries | Mysql time :0.087980 (s)