News Flash:

Aproape două ore medicii suceveni s-au chinuit să salveze viaţa unui spanzurat

11 August 2010
698 Vizualizari | 0 Comentarii
Medicii urgentişti de la Spitalul „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava s-au chinuit, duminică seara, aproape două ore ca să salveze viaţa unui mărginean care a încercat să-şi pună capăt zilelor. Dimitrie M., în varstă de 37 de ani, din Marginea, a fost adus în comă la UPU, cu o ambulanţă de la Rădăuţi, după ce a încercat să se spanzure. Cei doi medici care erau de gardă duminică seara la Urgenţe l-au intubat, i-am administrat tratament pentru a-l scoate din starea de şoc şi aproape două ore au muncit pentru a-l salva. Unul dintre medici, dr. Tiberius Brădăţan, nu s-a mişcat de langă pacient pană cand acesta a putut să respire fără aparate şi a putut fi transferat în Reanimare, de teamă că s-ar putea trezi brusc şi şi-ar face rău singur anuland eforturile făcute pentru a-l salva. Potrivit familiei, Dimitrie M. este la a doua tentativă de sinucidere, tot prin spanzurare, numai că prima dată nu a ajuns pană la comă. „Din punctul nostru de vedere, acum este bine, în Reanimare a fost intubat, dar neconectat la aparat. Era conştient, doar un pic speriat”, ne-a spus medicul. Riscul major este ca Dimitrie M. să repete gestul deoarece, potrivit medicilor, „pare hotărat să termine cu viaţa şi pană la urmă tot reuşeşte”. Mărgineanul va fi consultat şi de un medic psihiatru, care va stabili tratamentul care l-ar putea scăpa de gandurile sinucigaşe pe bărbatul de numai 37 de ani. Duminică, la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava au ajuns 149 de pacienţi, dintre care 50 au fost după ora 23.30. Cu un doctor blocat la căpătaiul lui Dimitrie M., pană la transferul în Reanimare, celelalte cazuri au fost preluate de un singur medic. „Din fericire, oamenii au fost înţelegători, inclusiv tinerii, care de regulă sunt mai agitaţi, şi nu a făcut nimeni gălăgie”, a mai spus dr. Brădăţan, la capătul celor 30 de ore de gardă. (Sursa - Monitorul)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016997 (s)