News Flash:

Aproape o mie Euro lunar pentru o alimentatie sanatoasa

17 Martie 2008
2311 Vizualizari | 4 Comentarii
psihologul Florentina Cauia
• O familie tanara, cu un copil cu varsta intre 2-10 ani, fara probleme medicale, trebuie sa plateasca lunar in jur de 3.000 lei, echivalentul a aproape o mie Euro, pentru o alimentatie sanatoasa • Din cauza bugetului foarte limitat, cele mai multe familii sunt nevoite sa se multumeasca doar cu produse alimentare ieftine si nesanatoase • "Este un cerc vicios. Pentru ca nu au un buget consistent, cele mai multe familii aleg solutii de compromis. Cei mai multi nu sunt constienti ca hrana si modificarea comportamentului alimentar determina aparitia unor boli precum anorexia, bulimia sau diabetul zaharat. Deficientele de natura alimentara duc si la aparitia dezechilibrului de natura psihiatrica", a precizat psihologul Florentina Cauia

O familie tanara, cu un copil cu varsta intre 2-10 ani, fara probleme medicale, trebuie sa plateasca lunar in jur de 3.000 lei, echivalentul a aproape o mie Euro, pentru o alimentatie sanatoasa. Un singur adult trebuie sa isi permita in jur de 6-700 lei pe luna pentru o alimentatie variata si corecta, in care sa includa cereale, fructe si legume zilnic, peste de cel putin doua ori pe saptamana, lapte si sucuri naturale in fiecare zi. "Pentru o alimentatie corecta, cu toate ingredientele necesare dezvoltarii organismului, o singura persoana ar trebui sa scoata din buzunar in jur de 700 lei. Socotim aici minimul de hrana sanatoasa, nu produse de lux sau alte cheltuieli suplimentare", a afirmat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (FNSIA). Daca sunt calculate si costurile alimentatiei unui copil, care trebuie sa fie mult mai bogata si mai variata decat a unui adult, suma totala pe care trebuie sa o aloce o familie numai pentru hrana ajunge undeva la 3.000 lei pe luna. In realitate, o familie nu cheltuie nici jumatate din aceasta suma, preferand sa-si plateasca datoriile catre stat si sa aloce restul de bani pe hrana si ingrijire. Veniturile mici si cheltuielile foarte mari pentru cosul zilnic determina doua situatii diferite, in care consumatorul de rand are oricum de pierdut: fie prefera sa-si achite datoriile la intretinere astfel ca banii ramasi nu mai sunt suficienti pentru o alimentatie sanatoasa, fie aloca banii cu prioritate catre alimentatie, iar apoi raman datornici la stat, cu cheltuielile pentru servicii si intretinere. "Este un cerc vicios. Pentru ca nu au un buget consistent, cele mai multe familii aleg solutii de compromis. Cei mai multi nu sunt constienti ca hrana si modificarea comportamentului alimentar determina aparitia unor boli precum anorexia, bulimia sau diabetul zaharat. Deficientele de natura alimentara duc si la aparitia dezechilibrului de natura psihiatrica. Resursele foarte putine si de proasta calitate determina aparitia depresiei pentru parintele care nu are ce pune pe masa", a precizat psihologul Florentina Cauia.

Bani doar pentru paine si cartofi

Din cauza bugetului foarte limitat, cele mai multe familii sunt nevoite sa se multumeasca doar cu produse alimentare ieftine si nesanatoase. Conform datelor statistice, iesenii consuma in medie noua-zece kilograme de paine si aproape sapte kilograme de cartofi si doar 0,551 kilograme de peste si un kilogram de carne proaspata pe luna. "Cei mai multi se gandesc sa aiba ceva de pus pe masa, nu conteaza ce anume. Ar trebui stabilite niste cote minime si maxime ale produselor de baza. Este imposibil ca un fruct adus din strainatate sa coste chiar si o suta lei pe kilogram, astfel ca doua capsuni ajung sa coste 10 lei", a declarat Florentina Cauia. Avand in vedere ca un kilogram de cartofi costa in jur de 1,5 lei, o paine 1,3-1,5 lei, multe familii prefera sa amortizeze din cheltuielile pentru hrana cu un cos lunar care ajunge abia la 200-300 lei lunar. Pe langa alimentatia proasta cauzata de bugetul foarte restrans, o parte dintre ieseni au de suferit din cauza produselor de tip fast-food. Copiii au inlocuit pachetelul de acasa cu sandwichuri si produse similare, cumparate chiar din curtea scolii. Dupa cum sustin specialistii din psihologie, efectele se vad atunci cand parintii se plang ca acestia sufera de anemie, lipsa de calciu sau ca au rezultate modice la scoala.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Elena  | #31795
Sunteti penibili vorbind de aceste sume si despre hrana sanatoasa cind oamenii se gindesc ce sa puna pe masa de la o zi la alta
realitate cruda  | #31796
TARE ARTICOLUL, PREA PUTINI REALIZEAZA CE BAGA IN STOMAC.
Daniela  | #31797
vorbele nu ne mai ajuta la nimic! fapte vrem! cine este raspunzator de dezastrul alimentar care a dus la boli grave? nu exista om sa nu aiba probleme de sanatate, fie copil fie adult si aceasta din cauza alimentatiei! STOP dezastrului! Foruri competente..........si iubitilor care ne conduceti destinele tarii!!
ieseana  | #31798
daca ai o pensie de 5oo lei ,ce hrana si de ce valoare iti poti permite lunar
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1483 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025894 (s)

loading...