News Flash:

Aproape o suta de dusmani ai mediului, la Iasi

24 Septembrie 2010
827 Vizualizari | 0 Comentarii
Comisarii din cadrul Comisariatului Judetean al Garzii Nationale de Mediu Iasi au aplicat, de la inceputul acestui an, aproape o suta amenzi, atat persoanelor fizice, cat si celor juridice. Putini dintre iesenii prinsi ca polueaza mediul au ales sa conteste procesele-verbale, doar sapte dintre acestia refuzand sa plateasca amenzile primite. In total, au fost incasati peste 70 mii lei, desi cuantumul amenzilor era, initial, de aproximativ 316 mii lei. "Contravenientii au oportunitatea sa achite doar jumatate din minimul amenzii prevazut de lege, daca se prezinta cu banii in primele 48 ore de la incheierea procesului-verbal de constatare. Principalele motive pentru care iesenii au fost amendati, in acest an, constituie evacuarea uleiurilor pe sol, abandonarea deseurilor pe spatiile verzi, evacuarea apelor uzate sau a dejectiilor de animale, precum si deteriorarea spatiilor verzi", a declarat Constantin Vlonga, comisar sef in cadrul Comisariatului Judetean al Garzii Nationale de Mediu Iasi. Cea mai mare amenda aplicata unei persoane fizice, in ultimele noua luni, a fost pentru aruncarea dejectiilor de animale, care proveneau de la o ferma, fara efectuarea unor analize a materiilor fecale. Din aceasta cauza, ieseanul a fost nevoit sa scoata din buzunar sase mii lei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.130912 (s)