News Flash:

Aproape o suta de morti in Guineea, in urma reprimarii violente a unei manifestatii

30 Septembrie 2009
510 Vizualizari | 0 Comentarii
Cel putin 87 persoane, ostile juntei aflate la putere in Guineea, au fost impuscate mortal luni, la Conakry, potrivit unei surse din cadrul politiei, iar doi lideri ai opozitiei au fost raniti de militari in timpul unei manifestatii reprimate sangeros de fortele de securitate, relateaza AFP. Este pentru prima data cand junta reprima o manifestatie prin folosirea violentei, de la preluarea puterii, in urma cu noua luni. Ziua de luni a fost cea mai sangeroasa din ultimii ani in Guineea. Federatia internationala a ligilor pentru drepturile omului a cerut comunitatii internationale sa "reactioneze cu fermitate". Fosta putere coloniala, Franta a criticat "cu cea mai mare fermitate" aceasta "reprimare violenta", iar Statele Unite s-au declarat "profund ingrijorate". Luni la pranz, mai multe zeci de mii de manifestanti s-au reunit pe cel mai mare stadion din Conakry pentru a-si exprima opozitia fata de eventuala candidatura a sefului juntei, capitanul Moussa Dadis Camara, la alegerile prezidentiale din ianuarie. Dupa interventia fortelor de securitate, venite sa evacueze stadionul, au fost stranse 87 de cadavre din interiorul si din jurul stadionului dupa trecerea militarilor, a declarat un oficial din cadrul politiei, sub acoperirea anonimatului. In cursul diminetii, fortele de securitate au dispersat opozantii cu ajutorul bastoanelor si grenadelor lacrimogene si au arestat zeci de persoane. Ulterior, stadionul - care numara oficial 25.000 locuri - s-a umplut si au fost auzite tiruri de arma. Fostul premier Cellou Dalein Diallo, candidat in alegerile prezidentiale si lider al Uniunii Fortelor Democratice din Guineea (UDFG, de opozitie), a povestit ca militarii i-au rupt doua coaste si l-au ranit la cap. "Exista o vointa deliberata de a ne elimina astazi pe noi, opozantii", a declarat fostul premier Sidya Toure, liderul Uniunii Fortelor Republicane (UFR, de opozitie), de asemenea ranit la cap. Aceste violente au loc intr-un moment in care comunitatea internationala face presiuni asupra liderului puciului pentru care acesta sa isi respecte angajamentul de a nu se prezenta la alegerile prezidentiale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015282 (s)