National

Aproximativ șase sute de profesori din Galați au participat la un curs de numerologie

Publicat: 10 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Aproximativ șase sute de profesori din Galați au participat la un curs de numerologie
Curs on-line

Inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi, Selena Costea, a trimis, pe 7 ianuarie, o adresă cadrelor didactice din judeţ, prin care le invita să participe la proiectul online „Numerologia – o 9 legătură între dascăl şi elev”. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia Numerologilor din România, iar conferinţa promovată de Inspectoratul Şcolar din Galaţi a avut loc vineri, 8 ianuarie, în mediul online. Au participat pe Zoom circa 600 de profesori. Selena Costea şi-a motivat gestul, susţinând că orice profesor are libertatea de-a alege dacă urmează sau nu un astfel de curs.

La cursul de numerologie care a durat 3 ore, profesorilor li s-au ‘predat’ următoarele învățături:

– „Știința fără artă e lucru drăcovesc. Așa a ajuns și educația. A ajuns un lucru drăcovesc. Voi creați ciumpalaci care nu sunt buni la nimic. Nu pentru că vreți voi asta, ci pentru că asta e în curriculă. Și dacă voi nu le percepeți numerologic, participați la drăcovenia asta fără să vă dați seama”

– „Numerologia ne ajută să ne dăm seama ce clasă avem. Natura își face treaba, spermatozoidul se întâlnește cu ovulul, graviditatea s-a instalat, mai departe totul se petrece fără cunoașterea noastră. Copilul va apare (sic!). Dar după ce l-am făcut, ce facem cu el?”, spune vocea unui bărbat din live-ul de pe Zoom.

– „Înainte îl pregătea mama pe băiețel ca pe viitor soldat. Acum pentru ce îi pregătim? Pe băieței ca pe fetițe, pe fetițe ca pe băieței. Apoi ajunge fata la o anumită vârstă, când are nevoie de bărbat, dar nu găsește, pentru că mama a creat pseudoceva, un fel de ceva, că diferența dintre el și o fată e doar că are penis. Nu e adevărat că cu asta lucrați?”

– „Acum nu poți intra fără mască în magazin, în avion, data viitoare nu o să poți intra fără cip”.

Adauga un comentariu