News Flash:

Arestaţii din reţeaua de contrabandă cu ţigări cer să fie eliberaţi

18 August 2010
758 Vizualizari | 0 Comentarii
Persoanele arestate în ultimul mare dosar de contrabandă cu ţigări cer să fie eliberate din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Pană în prezent, au fost formulate trei cereri de punere în libertate sub control judiciar, dar magistraţii, atat cei de la Tribunalul Suceava, cat şi cei de la Curtea de Apel Suceava le-au respins în bloc. Prima solicitare de acest gen a fost formulată de Titi Vasile Ieremciuc, din Bălcăuţi, şi s-a judecat săptămana trecută, la Tribunalul Suceava. Judecătorii au considerat că nu este cazul să accepte cererea, iar Ieremciuc, prin avocatul Ionel Andrişan, a atacat soluţia cu recurs. La Curtea de Apel Suceava s-a respins recursul, astfel încat Titi Vasile Ieremciuc rămane în arest. Tot în spatele gratiilor răman şi Adrian Arcadie Popescu şi Ioan Sorin Parasca, după ce Tribunalul Suceava a respins ieri cererile de eliberare sub control judiciar.
Celelalte persoane implicate în dosarul Paul Iova, alias „Ion Petrişor”, nu au mai trecut prin boxa acuzaţilor de aproape două săptămani. După emiterea mandatelor de arestare de către Tribunalul Suceava şi confirmarea acestor acte de către Curtea de Apel Suceava, membrii reţelei de trafic cu ţigări de contrabandă şi-au regandit poziţiile, iar unii dintre ei şi-au schimbat avocaţii. In aceste condiţii, zilele următoare se aşteaptă judecarea unor noi cereri de eliberare sub control judiciar. Printre cei care vor dori să iasă din arest se numără Paul Iova, zis „Ion Petrişor”, organizatorul concursului „Miss Piranda”, fiul acestuia, Fănel Iova, George Tăraţă, zis „Cuşu”, din Vicovu de Jos, precum şi Constantin Nistor, zis „Copilu”, din Vicovu de Sus. Cereri similare sunt posibile şi din partea celorlalte trei persoane arestate în acest dosar, respectiv Ghiocel Liviu Zabavschi, din Suceava, Paul Roman şi Adrian Militaru, ambii din Bucureşti. Pană în prezent, dintre cei arestaţi iniţial, doar o singură persoană a fost eliberată. Este vorba de Mihaela Butnăraşu, fosta soţie a lui Ghiocel Liviu Zabavschi.

O activitate bine organizată
Membrii aceste grupări sunt acuzaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu 1.100.000 de euro prin vanzarea ilegală a 500.000 de pachete de ţigări aduse ilegal din Ucraina şi Republica Moldova şi distribuite apoi pe piaţa neagră din Romania. Ţigările erau aduse peste faşia verde şi depozitate temporar în diferite locaţii, de unde oamenii lui Paul Iova le preluau şi le transportau în Bucureşti, unde le revindeau prin pieţe şi oboare. Gruparea a intrat în vizorul oamenilor legii încă din 2006, iar de la începutul acestui an s-a început filarea la sange şi înregistrarea convorbirilor telefonice. Ulterior, la sfarşitul lunii iulie, o armată de procurori, poliţişti şi jandarmi au descins în aproximativ 50 de locaţii din mai multe judeţe ale ţării. In urma percheziţiilor au fost ridicate ţigări de contrabandă, precum şi diferite bunuri care au avut legătură cu activitatea grupării, respectiv bani, maşini sau cartele telefonice.
(Sursa - Monitorul)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4138 (s) | 22 queries | Mysql time :0.290774 (s)

loading...