Cancan ultimă oră

Aristolochia impudica, o plantă rară, a înflorit după zece ani de îngrijiri asidue

Publicat: 02 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Aristolochia impudica o plantă rară a înflorit după zece ani de îngrijiri asidue

După zece ani de îngrijiri asidue, o plantă rară, Aristolochia impudica, a înflorit pentru prima dată la Grădina Botanică din Dresda, relatează Agerpres.

Directorul instituţiei, Christoph Neinhuis, a declarat vineri că planta în cauză este singurul specimen cunoscut din lume care este cultivat într-o grădină botanică.

Face parte dintr-un proiect

Această plantă de tip liană, adusă din Mexic, aparţine familiei Aristolochia şi face parte dintr-un proiect inclus în cea mai mare cercetare ştiinţifică din lume dedicată acestor specii vegetale.

În contrast cu majoritatea celorlalte specii aparţinând familiei Aristolochia, planta din Dresda nu creşte ca o liană, ci mai degrabă ca un arbust cu dimensiuni mici şi medii.

Rădăcinile sale au rămas în viaţă după ce planta a fost studiată la Institutul de Botanică din cadrul Universităţii Tehnice (TU) din Dresda şi au fost plasate apoi într-un ghiveci, în speranţa că ar putea să genereze din nou vlăstari.

Îngrijitori special pregătiţi pentru a se ocupa de exemplare vegetale considerate excepţionale au reuşit să o protejeze şi planta s-a dezvoltat în mod normal, aşa cum ar fi făcut-o în pădurile tropicale din America Centrală, au precizat reprezentanţii universităţii germane.

Inflorescenţa sa este spectaculoasă, măsoară 7-8 centimetri şi reprezintă o imitaţie perfectă a unei ciuperci.

Conform universităţii germane, în natură sunt cunoscute doar câteva exemplare din această specie pe cale de dispariţie, care a fost descoperită în urmă cu aproape 30 de ani.

Adauga un comentariu