News Flash:

Arsita mare in sportul iesean

9 Iulie 2002
742 Vizualizari | 0 Comentarii
In aceasta saptamana, fotbalul iesean a reinceput pregatirile pentru viitorul campionat, care va debuta la sfarsitul lunii august. Din pacate insa, echipa Telecom Iasi, condusa de pe banca tehnica de doi tehnicieni cu renume in sportul cu balonul rotund de pe malurile Bahluiului, Nicki Costachescu si Narcis Ciocarlan, este intr-o situatie jalnica din punct de vedere financiar si putem spune ca ar fi chiar in pragul desfiintarii, desi nimeni nu doreste acest lucru. Probleme financiare sunt si in curtea formatiei RATC CFR Moldova Iasi, o alta grupare din liga a treia, cea care sufera acum si din cauza incertitudinilor administrative de la RATC. Echipa fanion din Dealul Copoului, Poli Unirea Iasi, este cea mai fericita la acest capitol, dar nici ea nu si-a fixat obiectivul pentru sezonul urmator, tot din cauza unei nesigurante financiare in acest moment, deoarece, pentru promovarea in prima liga si aducerea unor jucatori de valoare in Copou, trebuie bani multi. Trecand la celelalte sporturi de echipa, putem spune ca lucrurile sunt si mai complicate, multe echipe fiind la pamant. La rugbystii de la Poli Agro Romtelecom, prof. dr. ing. Eugen Popa, om la peste 70 de ani si care este presedintele sectiei de 50 de ani, mai are inca puterea sa caute un nou sponsor pentru formatia pe care a pastorit-o de cinci decenii. Cum Romtelecom e doar cu numele in titulatura echipei antrenate de Iulian Iftenie si Bogdan Budisteanu, trebuie gasite alte surse financiare si se pare ca fostul rugbyst Radu Precul ar dori sa dea o mana de ajutor in acest sens, pana cand nu va fi prea tarziu. Bineinteles ca singur nu ar putea face mare lucru, dar ar fi un pas, mai ales ca talentatii jucatori ieseni au ganduri de plecare, Ungureanu in Franta, Mocanu si Spiridon la Farul, iar Cibotariu a si plecat deja in Italia, asta cu doar doua luni inaintea aniversarii a 50 de ani de rugby la Iasi.
Despre baschetbalistii de la Politehnica lucrurile nu par a fi deloc bune, dupa despartirea sponsorului "Omega Tehnoton" de echipa ieseana si dupa plecarea lui Ato Ilic inapoi la familia lui, la Belgrad. Handbalul masculin de la Politehnica ar putea reveni in prima liga, dar nu are bani pentru aducerea unor jucatori valorosi. Se asteapta ca niste "pusti" din Vaslui si Galati sa dea admiterea la FEFS, la Iasi, iar noi sa punem mana pe ei. Neavand bani prea multi in vistieria clubului, in luna iulie doar cu putin peste 16 milioane lei, despre reinfiintarea echipei de handbal feminin CSM nici nu poate fi vorba, cum recent ne-a declarat Adrian Poeana, presedintele clubului iesean. Inclusiv sabrerul Florin Zalomir, cel mai bun sportiv al anului 2001 al judetului Iasi, se pare ca a parasit si el garnizoana locala pentru cea de la Dinamo, urmandu-l in optiuni pe colegul Alin Lupeica. Si atunci te intrebi ce a mai ramas din sportul iesean in aceasta vara, intr-o perioada cand arsita lunii iulie a luat la multa lume mintile, inclusiv la cei care au "grija" de sportul din "dulcele targ". Care sport?
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2630 (s) | 22 queries | Mysql time :0.134784 (s)