News Flash:

Arta de a te da cu capul de copaci

1 Noiembrie 2010
3260 Vizualizari | 0 Comentarii
Ciocanitoare
Ti-ai imaginat vreodata cum ar fi sa-ti petreci intreaga viata dandu-te voluntar cu capul de pereti? Doar atunci ai sti cum se simte zilnic o ciocanitoare. Si cu toate ca asta este ocupatia sa zilnica, se pare ca nu sufera nici de dureri de cap, nici de contuzii, nici de pierderi ale memoriei. Prin ce minune este posibil acest lucru au descoperit Ivan Schwab de la Universitatea Davis din California si Philip R.A. May de la Universitatea California, Los Angeles, ambii experti in ornitologie. Pentru ca au dezlegat, in sfarsit, misterul de ce nu sufera si ciocanitorile de dureri de cap, cei doi au luat anul acesta premiul IgNobel, premii care au menirea de a celebra neobisnuitul, de a onora imaginarul si de a spori interesul oamenilor pentru stiinta, medicina si tehnologie.

Rezultatul ingenioasei cercetari a fost publicat in numeroase reviste si jurnale stiintifice de prestigiu, printre care si in Jurnalul britanic de Oftalmologie, care, dealtfel, este si sursa noastra. Micutele inaripate isi ciocanesc drumul prin viata, pentru a-si procura mancare, pentru a-si construi cuiburi si pentru a comunica. Cuibul este incredibil de mare daca ne gandim ca pentru a si-l construi acestea au la dispozitie doar ciocul si multa rabdare. Diametrul cuibului este, in general, de aproximativ 21 de centimetri si adanc de 61 de centimetri. Pentru construirea unei astfel de case, ciocanitoarea va lovi cu ciocul suprafata dura a copacului de mai bine de 20 de ori pe secunda (nu, nu este o greseala, chiar asa este) si pe zi de aproximativ 12 000 de ori. Si mai mult, puterea cu care aceasta loveste este echivalenta cu izbirea de un perede cu o viteza de 26 kilometri/ora.

Totusi, cum reuseste ca dupa asemenea lovituri sa nu ramana cu sechele? Cele aproximativ 300 de specii de ciocanitori cunoscute pana astazi si-au dezvoltat un mecanism unic de prevenire a leziunilor pe creier, a hemoragiilor interne sau de desprindere a retinei care, in mod normal, ar aparea in asemenea conditii. Pentru a pregati pasarile pentru munca de nisa cu care se ocupa, natura le-a inzestrat cu oase craniene relativ elastice, in special oasele occipitale, si cartilaje speciale la baza mandibulei care actioneaza ca un gen de airbag in timpul impactului. Mandibulele sunt prinse de craniu de niste muschi foarte puternici care, cu miimi de secunda inaintea loviturii, se contracta si creaza o structura etansa si capitonata care apara creierul. De asemenea, aceiasi muschi distribuie forta impactului in partea de jos si in spatele craniului, socul trecand astfel pe langa creier. Mecanismul neurologic este unul foarte ingenios din moment ce pasarile lovesc perfect perpendicular pentru a elimina forta de torsiune care in alte conditii ar genera comotie cerebrala sau hemoragii. De asemenea, cu miimi de secunda inaintea impactului, intre globul ocular si pleoapa se formeaza o membrana suplimentara de protectie care nu numai ca protejeaza ochiul impotriva aschiilor care ar putea sari din copac, dar, mai ales, actioneaza ca un gen de centura de siguranta care opreste ca, literalmente, sa-i sara ochii din orbite la un impact repetat cu asemenea viteza. Si cu aceste mici trucuri pe care natura i le-a oferit, ciocanitoarea poate sa-si continue linistita munca.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ciocanitoare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012974 (s)