News Flash:

Aruncati in aer de o butelie

24 Mai 2010
720 Vizualizari | 0 Comentarii
O familie din comuna Andrieseni a trecut, ieri, printr-o situatie dramatica. Butelia din locuinta a scapat gaz, iar o scanteie a provocat explozia acesteia. Bunica, fiul si nepotul au fost prinsi de flama exploziei, care le-a provocat rani foarte severe. Copilul in varsta de doar doi ani a scapat cu rani mai usoare pentru ca era tinut in bratele bunicii. Teribilul accident s-a produs ieri dimineata, in satul Glavanesti. Violeta G., in varsta de 61 de ani, impreuna cu fiul ei Valentin, in varsta de 31 de ani, si nepotul acesteia, in varsta de doi ani, au ajuns la Spital de Urgente Sf. Ioan cu rani puternice. Cei trei au revenit acasa si au incercat sa aprinda aragazul pentru a gati ceva de mancare. Butelia scapase gaz si, cu toate ca emana miros puternic, cei doi adulti au incercat sa aprinda aragazul. Scanteia produsa a fost de ajuns ca sa provoace o explozie. Din cauza spatiului inchis, flama a fost deosebit de puternica si a produs arsuri la nivelul fetei persoanelor din casa. Adultii au fost adusi la Unitatea de Primire Urgente (UPU) Sf. Ioan in stare foarte grava. Copilul, aflat in poalele bunicii, a fost transportat la UPU Sf. Maria. "Explozia unei butelii in spatiu inchis a facut trei victime. Pacientii adulti au fost adusi de ambulanta in stare grava la UPU Sf. Ioan din Copou. Pacientii au fost preluati rapid in UPU, beneficiind de suport respirator si volemic, antalgice, protectie termica, explorari imagistice si biologice complete si vor fi transportati rapid in sala de operatii a sectiei de Arsi. Prognosticul este extrem de rezervat, caci evaluarea primara a indicat arsuri de gradele I, II, III si IV, localizate si la fata. Explozia in spatiu inchis ridica suspiciunea de arsuri de cai respiratorii. Copilul de doi ani a fost transportat de ambulanta la UPU de la Pediatrie", a declarat un medic de la UPU Sf. Ioan.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4100 (s) | 22 queries | Mysql time :0.295234 (s)

loading...