Eveniment-Social

Așa ceva se va întâmpla cu un celebru palat din centrul orașului Iași, fostă reședință pentru bogătași. Este pusă în joc suma de 1,8 milioane de euro – GALERIE FOTO (Exclusiv)

Publicat: 21 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Așa ceva se va întâmpla cu un celebru palat din centrul orașului Iași fostă reședință pentru bogătași. Este pusă în joc suma de 18 milioane de euro - GALERIE FOTO Exclusiv
Colaj cu o faimoasă casă boierească din Iași, Palatul Beldiman, clădire aflată în stare avansată de degradare

După 5 ani de degradare, un celebru palat din centrul orașului Iași, fostă reședință pentru bogătașii vremii, va fi reabilitat și restaurat! Administratorul va investi în „bijuteria arhitecturală” 1,8 milioane de euro. Este vorba despre Corpul B al Palatului Copiilor, de pe strada Săulescu, actualmente nefuncțional pentru orice activitate de tip didactic sau extracurricular. În luna octombrie 2021 a fost obținută autorizația de construire de la Primăria Municipiului Iași, în prezent organizându-se șantierul de către constructor

Palatul Beldiman din Iași va fi reabilitat și restaurat. Pentru fosta celebră casă boierească, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a depus, la Direcția Județeană pentru Cultură (DJC), proiectul de consolidare a monumentului istoric în care funcționează Palatul Copiilor. Valoarea totală estimată pentru lucrare este de 1,8 milioane de euro. De peste 5 ani, imobilul a fost decopertat și au fost puse schele în jurul construcției.

„Începând cu anul 2017, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a inițiat mai multe demersuri, pe lângă Parlamentul României și Ministerul Educației, în vederea alocării de fonduri pentru consolidarea Corpului B al Palatului Copiilor Iași, de pe strada Săulescu, actualmente nefuncțional pentru orice activitate de tip didactic sau extracurricular. În luna octombrie 2021 a fost obținută autorizația de construire de la Primăria Municipiului Iași, în prezent organizându-se șantierul de către constructor”, arată oficialii ISJ Iași.

Rolul ISJ este cel de coordonator secundar de credite, iar atribuțiile sale sunt cele de a monitoriza și consilia Palatul Copiilor Iași în vederea reabilitării și modernizării clădirii.

Monument istoric, Palatul Beldiman din Iași va fi reabilitat și restaurat

Sediul Corpului B al Palatului Copiilor Iași, cunoscut de către ieșeni drept Palatul Beldiman, este o clădire de patrimoniu, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice (LMI) la poziția 1.225, având codul LMI IS II-m-B-04032. De-a lungul timpului, Palatul Beldiman a îndeplinit, pe rând, funcția de casă boierească, casă de locuit cu spațiu comercial la parter, cămin și instituție publică. Folosința actuală a imobilului este cea de sediu al Palatului Copiilor Iași – Corp B, destinație care se va păstra în urma consolidării.

Suprafața construită actuală este de 549,07 metri pătrați, iar suprafața desfășurată este de 1.098,14 metri pătrați. De precizat este faptul că a fost depus proiectul, spre analiză, la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI), de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, prin proiectul 356 din 13 august 2020, CU 271, din 30 ianuarie 2019. Obiectivul este „Consolidarea Corpului B al Palatului Copiilor Iași de pe strada Gheorghe Săulescu, nr. 10. Numărul acestuia este 346/2019. Acesta a trecut și de proiectul tehnic. Proiectant este Gabriela Smărăndița Gâlea, elaborator SC Neo Cons SRL. Regimul de protecție este: IS-I-s-A-03504, Centru istoric și Curte Domnească, IS-II-m-B-04032, Casa Beldiman, azi Clubul Copiilor, municipiul Iași, de pe strada Săulescu, nr. 10.

Clădirea, un monument de arhitectură reprezentativ pentru zona centrală a Iașului

Clădirea, fostă casă boierească, este monument de arhitectură reprezentativ pentru zona centrală a Iașului prin caracterul său eclectic, fiind prezente și numeroase elemente decorative de inspirație barocă și gotică. Construcția existentă are structura de rezistență realizată din cărămidă, planșee din beton și lemn, iar fundațiile sunt din piatră. Începând cu anul 1974, clădirea îndeplinește funcția de Club al Copiilor.

Acțiunea cumulată a evenimentelor excepționale petrecute pe parcursul existenței edificiului, cel puțin un incendiu și mai multe cutremure puternice, care au culminat cu cel din 1977, dar și acțiunea factorilor de mediu și-au lăsat puternic amprenta asupra clădirii. De peste 5 ani, imobilul a fost decopertat și au fost puse schele în jurul construcției. Casa Beldiman riscă să se degradeze iremediabil dacă nu se va demara urgent procesul de reabilitare și de consolidare. De-a lungul anilor, aici s-au derulat activități pentru copii și tineri în domeniile arheologie, telecomunicații sau robotică.

Adauga un comentariu