Local

Asistent medical ieşean, arestat preventiv după un conflict cu poliţişti locali! Bărbatul de 44 de ani – şi lovit cu pumnii în cap, şi după gratii! FOTO / VIDEO

Publicat: 19 mai 2022
_____ Vizualizări 8 Comentarii
Asistent medical ieşean arestat preventiv după un conflict cu poliţişti locali Bărbatul de 44 de ani - şi lovit cu pumnii în cap şi după gratii FOTO  VIDEO
Un asistent medical de 44 de ani, din Iaşi, a fost arestat preventiv după un conflict cu doi agenţi de la Poliţia Locală

Un ieşean de 44 de ani, asistent medical de profesie, a fost băgat după gratii joi, 19 mai 2022. Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui Adrian Iulian Roşca, sub acuzaţia de ultraj. Anchetatorii spun că asistentul medical ieşean a avut un conflict cu doi agenţi din cadrul Poliţiei Locale.

Un asistent medical ieşean a fost băgat după gratii joi, 19 mai 2022. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis cererea făcută de anchetatori pe numele lui Adrian Iulian Roşca, sub acuzaţia de ultraj.

„Instanţa admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Adrian Iulian Roşca. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, au afirmat judecătorii ieşeni.

Asistentul medical ieşean, arestat după un conflict cu poliţişti locali

Demn de remarcat este faptul că decizia Judecătoriei Iaşi nu e definitivă, aceasta fiind deja contestată de către asistentul medical Adrian Iulian Roşca. Oamenii legii au afirmat că ieşeanul a intrat în vizorul lor în cursul zilei de miercuri, 18 mai 2022, în urma unui conflict pe care acesta l-ar fi avut cu 2 agenţi din cadrul Poliţiei Locale, respectiv Corneliu Găleată şi Ioan Crîşmăruc.

Aşadar, miercuri, pe bulevardul Primăverii, în fața sediului Serviciului de Înmatriculări Auto, a avut loc un conflict spontan între cei 2 agenţi ai Poliţiei Locale şi asistentul medical Adrian Iulian Roşca. Din câte se pare, agenţii ar fi vrut să îl sancţioneze pe ieşean pentru o parcare neregulamentară, moment în care acesta ar fi devenit recalcitrant.

Adrian Iulian Roşca, lovit de agenţii de la Poliţia Locală

Pe o filmare apărută în spaţiul public se vede cum cei 2 agenţi îl imobilizează pe ieşean, dar, în acelaşi timp, unul dintre poliţiştii locali îl şi loveşte şi îl ceartă pe şoferul iritat.
Ulterior, Poliţia Locală a susţinut că Adrian Iulian Roșca i-ar fi agresat fizic și verbal pe cei 2 agenți. La rândul său, ieşeanul, prin avocat, a susţinut că ar fi fost agresat fizic de către agenţii din cadrul Poliţiei Locale. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu asistentul medical ieşean, arestat preventiv după un conflict cu poliţişti locali.

Comentarii
  • Interesantă poziția baleno-avocatei șoferului care nu vede sau nu vrea să vadă înregistrarea clară unde se vede că stimabilul contribuabibil lovește cu pumnul un polițist. Buni sau răi polițiștii locali, nu așa trebuie procedat!

  • Treb.chematî mascații,băgat în dubă si spart ficatul,șmecheru’lu pește,ce-l costa să mute mașina,oricum se vede că el lovește primul!
    Mumu și av scroafa de 2 lei!

  • Vad ca unii va doriti mai multa violenta si impuscaturi din partea politiei . Aveti impresia ca acesti „comunitari’ au idee de regulile uzului de arma ? Nu-s convins ca ar avea dreptul sa o poarte , ca ar trece psihologicul , dar in Romania e posibil orice. Au evoluat de la vanzatori de patrunjel si supravegheat de metrese direct la circulatie . Eu zic ca au avut noroc ca au scapat doar cu un ochi vanat , veti afla de ce zic ca au avut noroc .

  • Dacă aveau ei pistol când îi urmăreau amanta lui Nichita…..ce filme mai ieșiau… xxx-uri cu violență. Când angajezi niște „donatori de șpagă” drept paznicii legii nu te poți aștepta să fie în stare să aplaneze un conflict , de fapt asta e datoria lor, nu să escaladeze .

Adauga un comentariu