News Flash:

Asistentele de la Neurochirurgie, pe post de portar

21 Noiembrie 2001
1297 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru a starpi obiceiul portarilor de a incasa banii vizitatorilor fara a elibera chitanta, conducerea spitalului a considerat ca de acest lucru trebuie sa se ocupe asistentele •Una dintre cele patru asistente care se ocupa de tratamentul si supravegherea a peste 100 de bolnavi trebuie sa stea la panda pentru ca orice vizitator sa lase 10.000 de lei in schimbul unui bon Asistentele de la Spitalul de Neurochirurgie sunt obligate sa incaseze si taxa pentru vizitatori, deoarece asa a hotarat conducerea unitatii. Astfel, cadrele medicale medii, in loc sa se ocupe de actul medical si supravegherea bolnavilor, ele trebuie sa fie cu ochii in patru la persoanele care intra in saloane. Pana acum catva timp, de incasarea sumei de 10.000 de lei se ocupa portarul unitatii spitalicesti. In urma unor controale efectuate de catre conducerea spitalului, s-a constatat ca multi vizitatori intrau la bolnavi fara a avea asupra lor bonul eliberat de catre portar, dupa ce plateau taxa. Ei motivau ca au platit la portar, dar acesta nu le-a dat chitanta. Desi acum vizitatorii obtin aceste chitante de la asistente, obiceiul portarilor de a primi ciubuc nu a fost starpit. Inainte de a pasi pe poarta spitalului, vizitatorul este taxat o data de portar, fara a primi vreo chitanta sau un bon in schimbul sumei de 10.000 de lei, iar cand ajunge la etaj, asistenta le cere aceeasi suma pentru a vizita bolnavul. In zadar incearca persoanele pacalite sa explice asistentelor ca au lasat banii la portar, acestia nu recunosc nimic. "Portarul nu m-a lasat sa trec fara sa-i dau 10.000 de lei. Cand am ajuns la etajul al II-lea, unde este internata mama mea, asistenta mi-a spus ca trebuie sa platesc un bon de 10.000 de lei. I-am spus ca am platit la poarta, dar nu m-a crezut. A trebuit sa scot alti bani din buzunar pentru a merge in salon. De la asistenta am primit, intr-adevar, o chitanta", ne-a declarat unul dintre vizitatori. Cadrele medicale mediii sunt nemultumite de faptul ca, acum, trebuie sa se ocupe si de taiat chitante pentru vizitatorii bolnavilor. Si asa, numarul de asistente pe etaj care asigura supravegherea si tratamentul a peste 100 de bolnavi, este foarte mic. "Suntem cinci asistente la 110 bolnavi. Avem cazuri foarte grave, bolnavi operati care nu se pot da jos din pat si pe care trebuie sa-i supraveghem in permanenta. Numai asta ne lipsea acum, sa taiem si chitante pentru vizitatori. Si asa suntem platite cu un salariu de mizerie. De exemplu, in tura de dupa-amiaza suntem doar patru asistente, dintre care una trebuie sa stea la usa sa taie chitante. Cum pot trei asistente sa asigure tratamentul la 110 bolnavi?", ne-a declarat una dintre asistente, care a vrut sa-si pastreze anonimatul. (MO)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023113 (s)