News Flash:

Asistenti maternali - fantoma

12 Ianuarie 2000
811 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ei dispar de la domiciliu cu tot cu copii •Statul continua sa plateasca drepturile prevazute de lege unor asistenti maternali care nici nu mai au copiii in intretinere •Pentru stoparea acestui fenomen s-a decis intocmirea unei evidente stricte cu toti asistentii maternali din judet

Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi a decis intocmirea unei situatii clare cu toti asistentii maternali din judet si copiii care au fost incredintati acestora. "Trebuie avuta o evidenta foarte stricta a tuturor asistentilor maternali, si aceasta va fi finalizata foarte curand. Numarul lor este foarte mare si nu mai pot fi urmariti. In aceste conditii se pot scapa de sub observatie copii care au fost incredintati acestor asistenti maternali, nemaiputandu-se urmari daca ei beneficiaza de un tratament corespunzator", a precizat dr. Cristiana Dragomir, director al Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi. Au fost semnalate cazuri de asistenti maternali care luau copii de la Centrele de Plasament numai pentru a primi banii ce reprezinta alocatia de sprijin, in fapt copiii fiind tratati cu indiferenta.

Toate cazurile de acest fel descoperite au fost rezolvate prin retragerea statutului de asistent maternal celor care nu-l merita. Totusi, posibilitatea existentei unor astfel de situatii nesesizate nu e exclusa. La nivelul Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi sunt 22 de cazuri in care, la adresele asistentilor maternali locuiesc de fapt alte persoane. Actualii locatari de la aceste adrese nu stiu nimic de locul unde se afla acum asistentii maternali si copiii care le-au fost incredintati. Dintre aceste cazuri, patru sunt ale unor copii care au implinit 18 ani si deci nu mai beneficiaza de sprijinul directiei. Din pacate, in urma unor anchete sociale efectuate s-au gasit si situatii mai ciudate. De exemplu, unele persoane primeau in continuare bani de la stat, in timp ce copilul era reintegrat in familia naturala. Este cazul unei fetite incredintate bunicilor care primesc ajutorul prevazut de lege, in realitate copilul locuind la parintii naturali. Exemplele ar putea continua. Se spera ca dupa intocmirea unei evidente clare, va fi inlaturata posibilitatea aparitiei unor cazuri de genul celor prezentate.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016201 (s)

loading...