News Flash:

Asistentii medicali se simt exploatati

18 Iunie 2009
1310 Vizualizari | 0 Comentarii
Asistentii medicali se simt exploatati
Imposibilitatea organizarii unui concurs pentru ocuparea posturilor de asistenti medicali ii face pe cei care deja sunt angajati sa se simta exploatati. Asta pentru ca numarul asistentilor din unitatile sanitare cu paturi este redus, iar acestia trebuie sa munceasca mai mult pentru a acoperi si posturile care ar putea fi ocupate prin concurs. Asistentii medicali din marile unitati sanitare iesene, precum Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul de Neurochirurgie sau Spitalul C. I. Parhon au inceput sa se planga sindicatului Sanitas, sustinand ca se simt exploatati. De aproape un an de zile nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de asistenti medicali pentru ca acestea sunt blocate. Astfel, doi asistenti ajung sa aiba in grija, pe tura, si cate 80 de pacienti. Dupa cum sustin reprezentantii Sindicatului Sanitas Iasi, la ora actuala ar mai fi nevoie de 2000 de medici si asistenti pentru ca sistemul sanitar sa fie acoperit din punct de vedere al personalului. "Am foarte multe plangeri din partea asistentilor de la Spiridon, Neurochirurgie sau Parhon, care sunt exploatati din cauza lipsei de personal. De cand s-au blocat posturile exista unitati sanitare cu o lipsa acuta de personal. La ora actuala, in judetul Iasi ar mai trebui 2000 de angajati pentru ca sa se acopere aceasta lipsa. Trebuie sa se aiba in vedere ca intr-o unitate sanitara se lucreaza non-stop. Mai sunt care pleaca in concedii de maternitate sau de boala si atunci locurile lor raman descoperite", a declarat Viorel Tanase, presedintele Sanitas Iasi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4425 (s) | 22 queries | Mysql time :0.338815 (s)

loading...