Eveniment-Social

Asociația Om Bun va derula un proiect de amploare în cinci școli din mediul rural și urban

Publicat: 19 mai 2020

Asociația Om Bun anunță semnarea proiectului ”All for one, one for all!”, câștigat la concursul de granturi mici în cadrul proiectului Shaping Fair Cities, finanțat de Comisia Europeană, prin BRCT Iași, cu o valoare de 16.127 Euro, dintre care 807 Euro reprezintă cofinanțarea asociației.

Proiectul prevede promovarea obiectivelor Agendei 2030 la nivelul județului Iași și conștientizarea implementării acesteia în România, cu accent pe obiectivele 5 (egalitate de gen), 11 (orașe durabile), 13 (acțiune climatică) și 16 (pace, justiție și instituții eficiente).

Obiectivele acestui proiect

– creșterea gradului de cunoaștere a obiectivelor de dezvoltare durabilă din cadrul Agendei 2030, prin activități educaționale, în rândul elevilor și a profesorilor din județul Iași, cu precădere în ceea ce privește egalitatea de șanse, combaterea violenței și a discriminării față de femei/fete, migrație.

– să genereze sprijin din partea publicului pentru adaptarea / localizarea Agendei 2030 în județul Iași.
Proiectul se va desfășura în cinci școli din mediul rural și urban și se va adresa unui număr de cel puțin 100 de elevi, 5 profesori și 30 de organizații, instituții publice, societăți comerciale, organizații de tineret, studențești, etc.




Adauga un comentariu