News Flash:

Asociatul afaceristului Iftode va ramane in spatele gratiilor

22 Martie 2002
1238 Vizualizari | 0 Comentarii
•Judecatorii Tribunalului Judetean au respins ieri plangerea impotriva masurii arestarii preventive •Avocata Sorina Simionescu a declarat ca va face recurs

Magistratii Tribunalului Iasi au respins ieri plangerea formulata de aparatorul lui Cristinel Cosmin Graur, impotriva ordonantei de arestare emisa de procurori, hotarand in final ca acesta sa ramana in spatele gratiilor. Cristinel Graur, in varsta de 33 de ani, este considerat "mana dreapta" a omului de afaceri Vasile Iftode, patronul firmei I.G.Trade SRL Iasi, arestat de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel in seara zilei de 15 februarie 2002, in dosarul denumit "Zahar si miliarde". Circuitul dosarului privindu-l pe Graur nu a fost lipsit de peripetii. Pana la data judecarii plangerii, dosarul a lipsit cu desavarsire, nimeni neincumentandu-se sa-l transporte catre instanta. Cauza a fost amanata de cel putin doua ori, ba pentru lipsa dosarului de fond, ba ca s-a omis citarea in arest a lui Cristinel Graur, spre disperarea avocatei Sorina Simionescu, cea care il reprezinta in justitie pe asociatul lui Vasile Iftode. Cu privire la respingerea plangerii de ieri, avocata Simionescu a precizat ca va face recurs. Ea a mai declarat ca a depus la dosar acte medicale ce dovedesc indubitabil ca "Graur are grave probleme de sanatate si necesita tratament, iar regimul de detentie i-ar putea crea traume psihice".
Cristinel Graur, impreuna cu prietenul sau Ionut Potanga (28 de ani), amandoi "colaboratori" apropiati ai lui Iftode, au fost arestati preventiv, pe o perioada de 30 de zile, pe data de 12 martie 2002. Celor doi asociati le sunt imputate circa 13 miliarde, respectiv 6 miliarde de lei, sume cu care ar fi fost prejudiciate bancile "Ro Bank", Banc Post", "Ion Tiriac" si Cooperativa de Credit "Viitorul". Anchetatorii au stabilit ca atat Potanga, cat si Graur si-au pus semnaturile, alaturi de cea a lui Iftode, pe mai multe documente false, folosite ulterior pentru obtinerea unor credite de mai multe miliarde de lei, de la unitatile bancare mentionate.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1334 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019747 (s)

loading...