News Flash:

Aspiratoarele de femei sunt la mare cautare

21 Iulie 2008
946 Vizualizari | 0 Comentarii
• Magazinele specializate in piese si accesorii de tuning auto au inregistrat o crestere spectaculoasa a numarului de cereri pentru servicii de tuning • Numai in aceasta perioada, vanzarile au inregistrat o crestere de peste 60 la suta, fata de aceeasi perioada a anului trecut • Tinerii amatori de viteza si adrenalina si baietii de bani gata sunt clientii fideli ai magazinelor de profil


In ultima perioada se inregistreaza la un fenomen tot mai evident, care ia amploare: personalizarea masinilor. Proprietarii masinilor tunate recurg la asemenea servicii in incercarea de a-si exprima un stil de viata sau nevoia de personalizare dusa la extrem. Modificarea masinilor a prins si in Iasi, chiar daca relativ tarziu, si aceasta antreneaza o mare masa de iubitori de automobile, reusind sa castige pe zi ce trece tot mai multi adepti. Ca urmare, magazinele specializate in piese si accesorii de tuning auto au inregistrat o crestere spectaculoasa a numarului de cereri pentru servicii de tuning. Astfel, numai in aceasta perioada, vanzarile au inregistrat o crestere de peste 60 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Suntem solicitati de foarte multe persoane care doresc sa-si personalizeze masinile. Clientul decide forma finala pe care o va lua masina. Indiferent de model, an de fabricatie si de culoarea masinii, se poate realiza un tuning de toata frumusetea, ce poate transforma radical autoturismul. Tuningul auto consta in modificarea masinii la exterior, interior si a motorului, astfel performantele masinii vor creste", a explicat Rares Petru Dominte, reprezentant de vanzari al unui magazin specializat in tuning auto.

Bani grei

Dorinta de a avea o masina altfel decat restul din parcare si pasiunea pentru motoare ii determina pe cei mai multi dintre ieseni sa apeleze la serviciile unui tuning auto. Potrivit reprezentantilor magazinelor de profil din Iasi, cele mai solicitate modificari sunt cele legate de modificarea jantelor, a instalatiilor audio-video si a farurilor. Costul minim al unei interventii de tuning porneste de la 100 Euro si poate ajunge la 10 mii Euro, chiar daca persoanele specializate sustin ca banii sunt pe masura modificarilor facute. Desi tuningul unei masini este costisitor, iesenii nu au dat inapoi cand s-au vazut nevoiti sa cheltuie mii de Euro pentru a-si modifica masina. "Este un stil de viata, un microb, nu are limite, dar care se tine cu bani. Modifici pana ti se goleste buzunarul. Nu exista un anumit punct unde ma voi opri. Oricat as face, tot vreau mai mult. Am bagat peste 10 mii Euro in masina personala", a marturisit Gabi, de 23 ani, un client fidel al unui magazin de tuning din Iasi.



Clientii fideli

Tinerii amatori de viteza si adrenalina sunt clientii fideli ai magazinelor de profil. Acestia isi doresc ca propria masina sa fie diferita de celelalte intalnite in trafic, apeland la astfel de servicii. Devenita o moda printre pasionatii de automobile, cei mai multi tineri devin inconstienti, fara sa le mai pese de sacrificiile financiare facute de parinti. "Cei mai multi care vin sa achizitioneze diverse componente pentru tuning sunt tinerii, de regula studenti, care vor ceva mai deosebit pentru masinile lor", a precizat Codreanu Felix, reprezentant vanzari. Magazinele specializate sustin ca cei care vor sa-si tuneze masinile nu sunt numai baietii de bani gata, dar si oameni care fac sacrificii si compromisuri. In plus, persoanele care si-au modificat masinile sunt extrem de nemultumite, intrucat oamenii legii ii opresc fara vreun motiv real, sanctionandu-i drastic. "In ciuda autorizatiei primite de la Registrul Auto Roman, pentru folia de securizare, politistii ma taxeaza la orice pas, invocand diverse motive" a explicat un tanar nemultumit, care astepta la coada pentru ridicarea unor elemente de tuning auto. Mai mult, problemele soferilor care si-au modificat masinile se tin lant, intrucat companiile de asigurari se feresc sa incheie polite Casco pentru tuning, pe rationamentul ca cei care fac astfel de imbunatatiri sunt, in general, vitezomanii.



bani grei clientii fideli
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2817 (s) | 22 queries | Mysql time :0.162522 (s)

loading...