Bursa Barfelor

Asta înseamnă să fii martalog! Aretărdiței s-a făcut din nou de baftă

Publicat: 15 sept. 2021

Babele bârfitoare încep rubrica de astăzi cu una despre Costeluș Aretărdiței, fostul diputat pesedist, care acum păzește o parcare din centrul Iașului. Babele s-au stricat de râs când au observat o fază din centrul târgului, la o crâșmă vizitată de fițoși. Ei, cică acum câteva zile, Aretărdiței s-a dat tare în stambă în crâșma cu pricina, unde chipurile a organizat un eveniment cu karatiști. Ca o paranteză, Aretărdiței este karatist cu vreo 10 dani, cam și cu tot atâția neuroni.

Revenind, acest Brusli de Bahlui a încercat să câștige simpatia unor afaceriști care stăteau liniștiți la masă, în trecut și ei karatiști, dar cu mai mulți neuroni. Ca o slugă, Aretărdiței s-a dus pe la mese să ofere o diplomă celor prezenți de la clubul cu bătăuși pe care-l deține. Diplomele le făcea pe loc, le completa cu carioca, și aștepta mulțumirile. Era o scenă penibilă pe care o găsești în trenuri, atunci când vin surdo-muții și lasă un pix și o icoană pe banchetă în speranța că va primi un ban. Cam așa era și Aretărdiței. Și, apropo, în trecut, fostul diputat făcea și el cadouri tot cu icoane, din alea din hârtie, destul de mici, care nu necesită prea multe crucițe. Cam ăsta-i personajul.

 

 





Adauga un comentariu