Actualitate

Astarastoae a fost executat de doua ori de judecatori. Numai prima sentinta poate fi cu suspendare

Publicat: 13 iul. 2014
1

@ Dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului Suceava in care Astarastoae este judecat pentru coruptie este aproape de pronuntarea unei sentinte @ In urma cu doua zile, judecatorii suceveni l-au adus pe Astarastoae mai aproape de o sentinta deoarece i-au respins toate contestatiile si exceptiile invocate prin intermediul avocatilor


Desi au tergiversat nepermis de mult pronuntarea unei sentinte in dosarul de coruptie in care a fost trimis in judecata rectorul UMF Iasi, Vasile Astarastoae, magistratii suceveni si-au dat in sfarsit seama ca nu mai pot lungi prea mult solutionarea acestei cauze. Astfel, in dosarul 1132/45/2011 care se judeca fraudarea fondurilor europene in valoare de 1,2 milioane euro aprobate pentru dezvoltarea unei platforme de e-Learning magistratii suceveni au decis in sfarsit, in urma cu doua zile, sa reia efectiv judecarea propriu-zisa a cauzei. Tribunalul Suceava a decis ca sesizarea instantei a fost facuta conform legii, au decis respingerea tuturor contestatiilor si a exceptiilor invocate de avocatii lui Astarastoae si au dat termen pentru demararea audierilor pe fond. In aceste conditii, in acest dosar in care Directia Nationala Anticoruptie cere ani grei de inchisoare pentru Astarastoae si complicii sai (printre care Daniela Drugus si Adrian Ciureanu), pronuntarea unei sentinte este destul de aproape. Asta deoarece din anul 2011 si pana cand Curtea de Apel Suceava a decis restituirea cauzei la procuror au fost parcurse o buna parte din etapele procedurale, au fost audiati o parte dintre acuzati, martori etc. Rejudecarea procesului la instantele sucevene s-a decis in baza unei sentinte date la inceputul anului acesta de Inalta Curte de Casatie si Justitie care in urma unei cereri depuse de DNA a casat decizia Curtii de Apel Suceava de a retrimite dosarul la procuror. Din aceste motive, desi gasca de la UMF a fost trimisa in judecata in urma cu 3 ani, nu s-a putut da pana acum nicio sentinta definitiva. Dar in urma deciziei luate in urma cu doua zile de judecatori nu se mai pot invoca alte exceptii procedurale, astfel incat judecarea nu se mai poate tergiversa. 

Citeste si: Exclusivitate: Dovada care l-a infundat pe Astarastoae

Reamintim ca in acest dosar Astarastoae a fost trimis in judecata la sfarsitul anului 2011 alaturi de alte 18 persoane in acest dosar in care sunt acuzati de fraudarea unor fonduri europene in valoare de 6,4 milioane lei aprobate pentru dezvoltarea unei platforme de e-Learning la Universitatea de Medicina si Farmacie. In acest dosar au mai fost trimisi in judecata si reprezentanti ai societatilor comerciale cu ajutorul carora au fost trucate licitatiile pentru selectarea firmelor care urmau sa furnizeze bunuri si servicii in cadrul proiectului european aprobat. Printre acestia se numara, de exemplu, Corvin Gabriel Pughin, reprezentant al firmei Maguay Impex SRL. Mai reamintim ca in faza urmaririi penale o parte din acuzati printre care Pughin, Drugus si Ciureanu au fost arestati preventiv la cererea DNA Iasi.

Celalalt dosar penal

Cel de-al doilea dosar penal in care rectorul UMF Iasi asteapta o sentinta se afla in curs de judecare la Judecatoria Iasi. In cel de-al doilea, Astarastoae a fost trimis in judecata in urma cu circa 3 luni de catre procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, fiind acuzat de savarsirea infractiunii de conflict de interese. Asta deoarece in mai multe proiecte europene derulate de universitate si de celelalte institutii conduse de rectorul UMF, printre care Institutul de Medicina Legala, Astarastoae a luat decizia de a se angaja singur si implicit de a-si aproba o serie de remuneratii. De asemenea, Astarastoae a angajat-o in aceleasi proiecte pe fiica sa, Daniela Astarastoae. Mai trebuie precizat ca daca in ambele dosare se vor da sentinte de condamnare la inchisoare, nu se poate lua decizia suspendarii pedepsei de doua ori. De altfel, trebuie precizat ca sunt slabe sperante ca Astarastoae sa obtina o sentinta favorabila. Asta deoarece recent la o instantele de contencios (in final la Inalta Curte) Astarastoae a pierdut procesul in care a contestat raportul prin care Agentia de Integritate a  constatat ca se afla in conflict de interese.

Citeste si: Cel mai mediatizat rector din istoria Iasului a comis-o rau de tot! Ieri, procurorii l-au executat!





Comentarii
  • Vasile este cel mai puternic sef din ROMANIA mai ceva decat PONTA ! El ne-a facut salarii speciale la toti din UMF suntem multumiti de el !

    • Pai se stie ca voturile prostimii se cumpara cu o marire de salariu. Le arunci cateva sute de lei si baietii pun botul imediat.
      De-aia l-au si reales ca rector, fiind votat de 3 sferturi din prostimea umefista, cadre didactice si alesii studentilor! Nici astia mici din umf nu sunt mai breji, au inteles din primul an cum merge treaba.

  • Si pedepsiti toti cu ani de inchisoare, tot se vede „din avion” ca sistemul de justitie de la noi este „varza”, in toti acesti ani a fost rector, a avut functii si influente politice in numiri pe posturi in invatamant si nu numai, a realizat o pepepiniera de politruci cu care ne-a captusit pe ani buni de-aici incolo, basca ca averile le raman aproape intregi tuturor infractorilor din retele politice!asa ca…doar o „resetare” a sistemului ne-ar mai salva…sa prinda si generatiile contemporane democratie adevarata si progres…cred…

  • Arestoaie e facut de ras in presa nationala ca se agata de functii ca o hiena de un cadavru.

    Dom profesor lupta cu stalinistii

    hotnews.ro/stiri-opinii-17646789-dom-profesor-lupta-stalinistii.html

    • bBn articol, Mixich face un misto inteligent de Astarastoae. Mosul o fi citit articolul? Ar trebui, sa-i mai scada coada ca, de cind e inconjurat de pupincuristi, a ajuns sa creada ca e chiar persoana importanta! Saracul.

  • da ce te faci cu lingaii din jurul lui?
    Cine l-a sustinut pe penal:
    „pai dimofte, bulgaru, pieptu,stamatin, doi de iliescu, d.ungureanu, lady azoicai, conu branisteanu cu ma-sa o baba sclerozata,coana vulpe, tovarasul paduraru ala cu plagiatul, studentele si bomba, familia burlea in par, vulpoi, onofriescu, dumitrascu, caruntu, forna,ioan costea,tircoveanu, grigoras, bogdanici,socolovii, lady diana cempoi si Hadrian covrigul baiat destept dar lingau,florentina severina si finul Razvi Constantinescu cu familia. Pt alte nume cautati petitia @adevar si probitate@”

    • asta-i crema lingailor, aia care au profitat cu virf si indesat de Arestoaie in ultimii ani cu bani de deplasari, avansari, cursuri pe alese, granturi de la UMF ca alea nationale is greu de obtinut de niste borfasi universitari, dar mosul a fost votat de 3 sferturi din cadrele didactice de la UMF. Nu le-o fi deloc rusine?

      • Ce rusine? De unde sa aiba astia rusine? ei stiu sa stea cu mina intinsa la studenti si pacienti si cu spinarea aplecata in fata sefimii.

  • Mai Multumitule, dupa ce te/a facut vasile prof desi esti o nulitate ca si el, te anunt ca s-a terminat cu salariul tau si cu multumirea ta.

  • BZI ati dat la pace cu nea Arestoaie?
    Inainte era pe prima pagina, de ceva vreme il tineti ceva mai jos. Pacat, omul asta e o rusine pt orasul nostru si pentru UMF care la vremea ei a fost o universitate vestita. Acum, sub conducerea oierului sef si cu turma de oi umefiste proaste facute gramada a ajuns o fabrica de diplome.

    • da, mare pacat pt ca doar in ziarul asta mai citeai despre afacerile de la UMF. Am citit comentariile la articolul de pe hotnews, ala cu „Arestoaie si stalinistii, dai si lupta tataie’ si scria unul indignat de cenzura nerusinata la tot ce-l atinge pe Astarastoae in Ziarul de Iasi. macar pe BZI sa mai aflam si noi ce invarteli mai face penalul asta.
      E bun articolul de pehornewsin care se face bascalie de rector, vi-l recomand. Multam celui care a dat linkul.

  • Ca si Gogu, nici eu nu inteleg dece BZI incearca sa il acopere. Pune-l frate mare pe prima pagina!Destul il acopera Hritocul!

Adauga un comentariu