Eveniment-Social

Astăzi, 8 noiembrie 2021, și la nivelul județului Iași se vor relua cursurile! Lista completă cu unitățile ieșene în care se țin ore față în față și în care acestea vor avea loc on-line

Publicat: 08 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Astăzi 8 noiembrie 2021 și la nivelul județului Iași se vor relua cursurile Lista completă cu unitățile ieșene în care se țin ore față în față și în care acestea vor avea loc on-line
Astăzi, 8 noiembrie 2021, și la nivelul județului Iași, vor fi reluate cursurile pentru preșcolari, școlar, elevi și liceeni după scenarii diferite, fie față în față, fie on-line

Astăzi, 8 noiembrie 2021, la nivelul județului Iași, în doar 77.52 la sută din unitățile de învățământ preuniversitar se vor relua cursurile față în față. Asta deoarece, în baza anunțului făcut de Ministerul Educației, orele au loc în fizic doar acolo unde, în rândul tuturor angajaților, rata de vaccinare anti-COVID-19 este de peste 60 la sută. În doar 58 de unități educaționale ieșene activitatea se va relua on-line. Excepție fac entitățile educaționale speciale care își vor relua cursurile doar cu prezență fizică

Astăzi, 8 noiembrie 2021, se reiau orele în grădinițele, școlile și liceele din județul Iași! Asta după o vacanță forțată de două săptămâni. Totul după o serie de scenarii, în funcție de rata vaccinării, asta în rândul tuturor angajaților din fiecare unitate de învățământ preuniversitar. Decizia a fost luată în baza anunțului făcut de Ministerul Educației. Orele au loc în fizic doar acolo unde, în rândul tuturor angajaților, rata de vaccinare anti-COVID-19 este de peste 60 la sută. În doar 58 de unități educaționale ieșene, activitatea se va relua on-line. Excepție fac entitățile educaționale speciale care își vor relua cursurile doar cu prezență fizică.

Pecizările Ministerului Educației pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților școlare și liceale

Cursurile se reiau în conformitate cu precizările oferite (vineri, 5 noiembrie 2021) de Ministerul Eudcației și Ordinul comun al Ministerului Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerului Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică. Concret, începând cu data de 8 (astăzi) noiembrie 2021, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește prin raportare la rata de vaccinare a angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar. Excepție fac unitățile de învățământ special care își vor relua cursurile cu prezență fizică.

Totodată, în situații justificate de infrastructură și resursele existente, la solicitarea unității și cu aprobarea Inspectorului Școlar Județean (ISJ), conf. art. 3 (2) din Ordinul comun Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021), unitatea școlară își poate desfășura activitatea on-line indiferent de rata de vaccinare.

La nivelul județului Iași, dintr-un total de 267 de unități școlare de stat și particulare, 207 au rata de vaccinare a personalului de peste 60 la sută

La nivelul județului Iași, conform datelor transmise la 5 noiembrie 2021, dintr-un total de 267 de unități școlare de stat și particulare, 207 au rata de vaccinare a personalului de 60 la sută sau peste 60 la sută, iar 58 de unități de învățământ preuniversitar ieșene au rata de vaccinare sub 60 la sută. „În conformitate cu aceste prevederi și precizări, se înregistrează următoarea situație: – 209 unități de învățământ vor desfășura activitățile didactice cu prezență fizică, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; – 58 unități de învățământ vor desfășura activitățile didactice on-line.

Informațiile privind rata de vaccinare și scenariile de funcționare au fost afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași și au fost transmise elevilor și părinților de către unitățile școlare.

AICI poate fi analizată lista completă cu scenariile care se aplică în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iași de astăzi, 8 noiembrie 2021.

Adauga un comentariu