News Flash:

Astazi are loc lansarea candidaturii lui Relu Fenechiu

2 Mai 2004
646 Vizualizari | 0 Comentarii
•La acest eveniment va participa si presedintele PNL, Theodor Stolojan

Astazi, incepand cu ora 12.00, va avea loc lansarea oficiala a candidatului Partidului National Liberal, Relu Fenechiu, pentru functia de primar al municipiului Iasi. La acest eveniment va participa si presedintele PNL, Theodor Stolojan. Evenimentul este programat sa aiba loc in Bucium, inainte de Hanul "Trei Sarmale", pe stanga, in fata cartierului de vile I. C. Bratianu. Cu aceasta ocazie va avea loc si un concert. Vor canta live pe scena formatiile Zdob si Zdub, Directia 5, Veta Biris si Iancu Salajanu. Relu Fenechiu propune un program pur liberal pentru administrarea municipiului Iasi. Astfel, candidatul liberal a afirmat in mai multe randuri ca atunci cand va ajunge primar va privatiza majoritatea societatilor comerciale furnizoare de servicii publice din subordinea municipalitatii. Liberalii ieseni cred ca numai prin introducerea concurentei si privatizare pot fi oferite servicii de calitate. De exemplu, Fenechiu afirma ca SC Salubris SA trebuie privatizata. Acesta spune ca va imparti municipiul in doua zone, in care serviciul de salubritate va fi efectuat de firme diferite. Astfel, iesenii vor putea sa incheie contract cu firma de salubritate care ofera servicii de calitate mai buna si mai ieftine. Pe acelasi principiu, Fenechiu propune privatizarea uzinei de la Holboca a SC CET Iasi SA. In plus, candidatul liberal la fotoliul de primar a declarat in mai multe randuri ca iesenii ar putea avea un transport in comun de calitate numai daca Primaria ar concesiona acest serviciu unor firme private care au posibilitatea sa investeasca in domeniu. O serie de sondaje de opinie publicate in ultima vreme il crediteaza pe Relu Fenechiu ca avand sanse foarte mari sa intre in turul doi al alegerilor locale.

Ieri, la Brasov avut loc lansarea candidatilor PNL pentru primariile oraselor resedinta de judet la alegerile locale de anul acesta. "A fost un eveniment de o decenta impresionabila, o lansare care a durat mai mult de doua ore. Candidatii PNL au spus in cor ca ramanerea PSD in administratia locala inseamna perpetuarea coruptiei", a declarat candidatul PNL la Primarie, Relu Fenechiu. In deschiderea festivitatii de lansare a candidatilor liberali, Imnul National a fost cantat de Nicolae Furdui Iancu. Au luat cuvantul Theodor Stolojan, deputatul Mona Musca, precum si primarii liberali in functie, Cristi Anghel, de la Baia Mare, si Ioan Ghise, de la Brasov. Membrii conducerii PNL si-au aratat convingerea ca Relu Fenechiu va castiga fotoliul de primar al municipiului Iasi. Candidatul Fenechiu a fost caracterizat ca self made man (un om care a reusit prin forte proprii), care va transforma radical municipiul Iasi. Relu Fenechiu este singurul candidat care si-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral Judetean pana in prezent.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1460 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021317 (s)