News Flash:

Astazi va avea loc inmormantarea profesoarei ucise

16 Iulie 2009
2853 Vizualizari | 2 Comentarii
Cristina Gherman
• Astazi, la ora 13.00, la cimitirul Eternitatea, are loc inmormantarea fostei profesoare de geografie ucise de catre copilul sau de doar 13 ani • Tot astazi ar trebui sa fie facuta si expertiza psihiatrica a elevului internat la Socola • Ieri, Mihai Gherman, tatal acestui copil, a venit la Parchet pentru a cere ajutorul procurorilor •"L-am rugat pe domnul procuror sa examineze cu atentie fiecare proba pentru ca eu nu pot sa cred ca baiatul meu a facut asa ceva", a declarat Mihai Gherman la iesirea din Parchet • "As da toti banii din lumea asta, daca i-as avea, sa aflu ceea ce s-a intamplat acolo. Pur si simplu nu inteleg", a mai spus barbatul

Colegii de catedra, elevii si apropiatii fostei profesoare Cristina Gherman vor conduce pe ultimul drum trupul neinsufletit al acesteia. Mihai Gherman a venit ieri in fata procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi pentru a discuta despre ancheta care il priveste pe fiul sau, Teodosian. Barbatul a venit la Parchet fara a exista o invitatie a procurorilor in acest sens. "Eu am venit la Parchet pentru ca sunt disperat. Mi-as dori ca procurorii sa rezolve treaba cat mai repede, insa, pe de alta parte, mi-as dori ca ancheta sa mai fie amanata pentru a se stabili cu exactitate daca fiul meu este vinovat sau nu. Daca exista o sansa unu la un milion ca baiatul meu sa nu fie vinovat, atunci vreau sa fie verificata si aceasta varianta. L-am rugat pe domnul procuror sa examineze cu atentie fiecare proba pentru ca eu nu pot sa cred ca baiatul meu a facut asa ceva", a declarat Mihai Gherman la iesirea din Parchet. Disperarea si nelinistea erau sentimente care se citeau cu usurinta in ochii sai. Acesta pur si simplu nu stie cui sa se mai adreseze si ce sa mai faca. "Sper intr-o minune. Pur si simplu nu-mi dau seama ce ar trebui sa mai fac. Astept sa se intample o minune, sa-mi spuna cineva ca nimic din tot ce s-a intamplat nu este adevarat. Voi continua sa cred ca baiatul meu nu a facut asa ceva, insa exista sanse mari ca eu sa nu stiu nimic despre ce este in jurul meu si sa nu-mi dau seama", a relatat tatal.

Avea tot ce dorea

De asemenea, barbatul a precizat ca baiatul sau nu avea nici un motiv real de a-si ucide mama. Intrebat fiind daca certurile din familie l-au putut influenta pe baiat, tatal nu a negat aceasta varianta. "Au fost probleme in familia noastra pentru ca nu reuseam sa mai terminam casa. M-am mai certat cu sotia mea pe aceasta tema, iar copilul poate ar fi fost influentat de aceste certuri. Am vazut ca au fost facute diferite speculatii pe seama jocurilor pe calculator si a Internetului. De obicei, eu verificam paginile pe care copilul meu intra si nu am vazut sa fi intrat vreodata pe un site dubios. Juca Mortal Kombat, care sa zicem ca este un joc mai agresiv, insa toti copiii joaca acest joc. Mai mult, nu statea foarte mult la calculator. Imi cerea voie de fiecare data atunci cand vroia sa se joace la calculator si nu exagera. Era un copil interesat de programele serioase de la televizor. In timp ce alti copii se uitau la desene animate, copilul meu urmarea documentarele de pe Discovery. Si profesorii de la scoala mi-au spus ca este bine informat si ca poarta discutii mult mai serioase decat ceilalti elevi", a mai spus Mihai Gherman. De asemenea, acesta a sustinut ca este dispus sa faca orice pentru a afla adevarul cu privire la cele intamplate. "As da toti banii din lumea asta, daca i-as avea, sa aflu ceea ce s-a intamplat acolo. Pur si simplu nu inteleg", a spus barbatul.



Astazi va avea loc inmormantarea

Duminica dimineata, acest copil caracterizat de tata in termenii cei mai frumosi a ucis-o pe mama sa, profesoara Cristina Gherman. Aceasta preda geografia la Liceul Anghel Saligny si era extrem de apreciata atat de colegii de catedra, cat si de elevii sai. Potrivit declaratiei date de Teodosian, elevul de 13 ani care a comis aceasta crima, el si-a ucis mama in timp ce aceasta se afla la calculator. A venit cu un ciocan pe la spate si a lovit-o in partea stanga. Ulterior, dupa ce mama a cazut de pe scaun, i-a mai aplicat aproximativ noua lovituri. A lovit-o cu putere doar in zona capului, pana a desfigurat-o. Astazi va avea loc inmormantarea Cristinei Gherman. Funeraliile vor avea loc in jurul orei 13.00, la cimitirul Eternitatea. Sunt asteptati atat colegii profesoarei, cat si elevii acesteia, mai ales ca aceasta era diriginte la o clasa din Liceul Anghel Saligny. In aceeasi zi in care are loc inmormantarea fostei profesoare, ar trebui sa fie efectuata si expertiza psihiatrica a copilului suspectat de uciderea mamei, internat de cateva zile la Spitalul Socola.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Vali  | #74586
Inmormantarea este astazi la ora 11.00. De unde va procurati stirile ?
Buna ziua !
claudiu  | #74587
d-zeu sa o ierte ,un dascal excelent si un mare caracter.daca nu era dumneaei nu nu cred k mai terminam liceul.d-zeu sa oierte si sa o odihneasca in pace!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2879 (s) | 22 queries | Mysql time :0.165505 (s)