News Flash:

Astazi va fi pecetluita soarta celor 50 de microbuze

19 Aprilie 2004
851 Vizualizari | 0 Comentarii
•Consilierii Comisiei Economice din Primarie vor decide astazi soarta contractului de leasing prin care Autobuzul SA a inchiriat 50 de microbuze de la Bursa Moldovei SA •Rezilierea contractului actual ar impune sarcini financiare impovaratoare pentru Autobuzul SA •Consilierii liberali nu sunt de acord cu implicarea Primariei in preluarea contractului de leasing

Soarta celor 50 de microbuze inchiriate de Autobuzul SA de la Bursa Moldovei SA va fi hotarata astazi de catre membrii Comisiei Economice din cadrul Primariei. Acestia nu au ajuns la nici o concluzie privitor la preluarea de care municipalitate a contractului de leasing. Rezilierea contractului impune o serie de sarcini financiare suplimentare pentru Autobuzul SA, societate comerciala care si asa trece printr-o situatie critica. Astfel, este prevazut ca, odata cu rezilierea contractului la initiativa achizitorului, acesta trebuie sa achite catre Bursa Moldovei SA suma de 3.500 Euro pentru fiecare microbuz, adica, in total, 175 de mii Euro, la care se adauga restantele la plata pentru rata de leasing, in valoare de 7 miliarde lei. Consilierii Comisiei Economice au analizat posibilitatea achitarii datoriilor pe care societatea comerciala Autobuzul SA le are, prin contractarea unui imprumut bancar de la una din bancile comerciale, dar abia astazi vor lua o decizie finala. Consilierii liberali nu sunt de acord cu implicarea Primariei in preluarea contractului de leasing de la Bursa Moldovei SA. Din punctul lor de vedere, deficitul financiar in care se afla Autobuzul SA s-ar muta in curtea municipalitatii. "In primul rand, Primaria nu este parte in contract, deci nu are ce cauta in negocierea acestui contract", a declarat consilierul liberal Ioan Precul. Acesta a mai precizat ca, inainte de a se discuta conditiile de preluare a contractului de leasing, ar fi trebuit efectuat un studiu de fezabilitate, pentru a se vedea daca municipalitatea poate suporta conditiile financiare, lucru care nu s-a intamplat. "Trebuie efectuata o analiza foarte riguroasa, pentru ca implicatiile sa nu devina periculoase", a mai precizat consilierul liberal.
Gabi COHUT
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1440 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026627 (s)

loading...