Titlurile zilei

Astea sunt grade de șmecher, nu de subofițer în Armata Română! A pus mâna pe saxofon și s-a apucat de treabă. Lunar a încasat trei salarii, toate de la stat! – FOTO

Publicat: 12 mai 2022
Cristian Mandache, profesor de saxofon la Școala de Arte Iași, sediul instituției de cultură și sediul Brigăzii Militare 15 Mecanizată din Copou
Un militar din Iași s-a ales cu dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar după ce a încasat salarii de la o altă instituție publică

Un subofițer din Iași va trebui să restituie o sumă importantă încasată fără niciun drept în ultimii 13 ani. Bărbatul este profesor la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, iar ani la rând a luat trei salarii lunare de la stat. Cristian Mandache a încasat bani și de la Ministerul Apărării Naționale, pe lângă sumele luate de la instituția subordonată Consiliului Județean. Profesorul de saxofon s-a ales cu dosar penal și este cercetat de procurorii de la Parchetul Militar

Un angajat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost dat pe mâna justiției după ce a fost prins că a încasat bani și de la o instituție de stat subordonată Consiliului Județean (CJ) Iași. Subofițerul Cristan Mandache, angajat la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, lucrează din 2009 și la Școala Populară de Arte „Titel Popovici” din Iași. Legea 80/1995, privind statutul cadrelor militare, le interzice angajaților MApN să fie angajați în altă parte cu normă întreagă, însă profesorul de saxofon a fentat acest lucru vreme de 13 ani.

Dosar penal pentru un subofițer din Iași

Cristian Mandache este cercetat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar din Iași, conform informațiilor deținute de reporterii BZI. Dosarul penal a fost deschis în cursul anului trecut, după ce la Școala Populară de Arte „Titel Popovici” au fost făcute o serie de verificări în contabilitate. Profesorul de saxofon a luat leafă pentru două norme pe lună de la Școala Populară, pe lângă salariul de la MApN. Cristian Mandache a încasat lunar, timp de 13 ani, în perioada 2009-2021, două salarii de la instituția subordonată CJ Iași.

Conform grilei de salarizare, profesorul de saxofon are o remunerație de 5.100 de lei brut doar pentru o normă, deci 10.200 de lei (2.000 de euro) pentru două norme doar de la Școala de Arte din Iași. La acești bani, se adaugă și remunerația de la Garnizoana Iași, unde subofițerul este instrumentist la Fanfara Militară.

Cristian Mandache, militar din Iași, angajat la Școala de Arte: „Nu pot comenta”

Contactat telefonic pentru a comenta despre situația în care se află, Cristian Mandache a refuzat să comenteze.

„Nu am voie să vorbesc despre asta. Așa sunt legile, am semnat că nu pot divulga informații din dosar. Cu scuzele de rigoare, nu pot comenta”, a spus Cristian Mandache, profesor de saxofon la Școala Populară de Arte din Iași și angajat MApN.

La Școala de Arte, profesorul de saxofon predă jazz, muzică ușoară – caffe și populară.

Nici cei de la Garnizoana Iași nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului legat de angajatul lor.

„Cât timp este o cercetare pe rol, nu putem comenta pe marginea acestui subiect”, au transmis reprezentanții Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași.

La Tribunalul Militar Iași, s-au înregistrat și alte dosare legate de angajații Ministerului Apărării.

Probleme majore la Școala Populară de Arte Iași

Lista funcțiilor din cadrul Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” cuprinde și funcția lui Cristian Mandache. Deși activează de 13 ani la Școala de Arte, este trecut ca debutant cu studii superioare. Salariul de bază este de 4.392 de lei, însă cu tot cu sporuri acesta încasează 5.107 de lei lunar.

La instituția subordonată Consiliului Județean Iași au fost descoperite și alte nereguli privind nivelul de salarizare a profesorilor. Astfel, problemele s-au ținut lanț la instituția subordonată Consiliului Județean Iași.

Reacția Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași

Cei de la Școala Populară de Arte Iași s-au limitat să arate că au fost sesizați de Parchetul Militar pe situația profesorului de saxofon.

„Da, am fost contactați de organele de anchetă, dar nu putem furniza informații suplimentare, fiind o anchetă în desfășurare. Problemele legate de norme le-am sesizat încă de la începutul lui 2021, când au venit cei de la Corpul de control și Audit de la Consiliului Județean Iași. Din păcate, faptul că mi-am dorit ca profesorii de la Școala Populară să se axeze pe muncă, participări la concursuri se pare că a deranjat foarte mult. Se pare că i-am deranjat foarte mult, de au pornit această campanie mediatică agresivă împotriva mea”, a spus Vlad Babă, managerul Școlii.

La această instituție s-a ajuns ca un subofițer din Iași să încaseze două norme pe lângă slujba din cadrul MApN.




Comentarii
  • Subofițerul a câștigat banii cinstit și trebuie achitat.Dar medicii care practică cate 2 ore la stat (deși obligatoriu 7 ore) și restul zilei în 4-5 clinici particulare NU pățesc nimic.Care este calitatea actului medical la stat? 3 pastile și o injectie iar restul milă de la Dumnezeu iar leafa 120 milioane pe lună plus spagi la greu numai la stat.Si vorbim de viețile oamenilor nu de cântatul la saxofon.URA! Cu acest subofițer corect am spart corupția!

  • 3 salarii de la stat, timp de 13 ani …. da ce au pazit cei ce trebuiau sa observe derapajul acesta, sa verifice anomalia aceasta, in toata aceasta perioada …. auzi la ei …. timp de 13 ani ….
    Buna zicala aceea : cine poate oase roade … cine nu …

  • Sunt bani munciți nu furați sau primiți degeaba. Unde este prejudiciul? Cu ce suferă statul? Sunt atâția care au doua locuri de muncă, care este problema? Gata ați găsit infractorul, dar de maneliștii care câștigă fără număr la petreceri nu vă luați.

  • Undeva in centru orasului este o institutie de stat. In fapt acolo sunt numai gunoaie care nu fac altceva decat mari porcarii. Dar cutia pandorei abia de acum urmeaza sa fie deschisa!

  • Fiul ploii Vlad Rotaru. Si eu sunt ofiter activ MApN si dau meditatii la matematica zilnic, 80 lei sedinta ,cam 60 sedinte lunar cu 2 elevi.Nu dau socoteala nimanui,nu ma deranjeaza ANAF,n-am semnat nimic nicaieri.Tu in schimb scrii prostii,saxofonistul NU va fi condamnat,nu va da banii inapoi si va primi doar un simplu avertisment,cel mult o mustrare.

  • Ce frumos.vedeti.fa-te soldat,politist, pompier si castigi 4000 lei/luna.
    Canta la saxofon si castigii 2000 euro/luna.
    Merita sa te duci sa te bati cu Putin si sa fii „mandru” ca esti soldat,politist,pompier?

  • tocmai si de asta există pensia militară de stat, că nu ai voie să mai practici alt serviciu remunerat mai ales cu normă întreagă. Cică trompetistul ar fi muncit vreo 500 ore pe lună…

  • Niste copii invata un instrument, la o școală cu tarife decente. Si un profesor e plătit pentru asta. Si de unde ati scos 2000 euro? Salariul unui profesor de la o astfel de instituție nu depășește 3000 lei. O ora la o școală privata de muzica nu scade sub 100 lei. Cati copii isi permit asta? Vorbiți numai prostii….

Adauga un comentariu