Coronavirus

AstraZeneca și Rusia își combină vaccinurile ani-COVID-19

Publicat: 11 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
AstraZeneca și Rusia își combină vaccinurile ani-COVID-19
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) a decis luni după-amiază ridicarea limitării de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, care până acum era administrat persoanelor cu vârsta sub 55 de ani

Laboratorul AstraZeneca şi Rusia anunţă vineri, 11 decembrie, teste clinice comune într-o combinare a vaccinurilor lor împotriva covid-19, relatează AFP.

„Anunţăm un program de teste clinice în vederea evaluării siguranţei şi imunogenităţii combinaţiei între ASD1222, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford,şi Sputnik V, dezvoltat de Institutul de Cercetare Gamaleia”, a anunţat vinery, 11 decembrie, într-un comunicat filiala din Rusia a Astrazeneca.

Testele urmează să fie efectuate pe persoane în vârstă de peste 18 ani, precizează filiala.

Ruși iau venit cu ideea

Dezvoltatorii vaccinului rusesc Sputnik V anti-Covid-19 au declarat că AstraZeneca ar trebui să încerce să combine vaccinul său experimental cu cel rusesc, pentru creşterea eficacităţii, conform Reuters.

Potrivit Rusiei, vaccinul Sputnik V are o eficacitate de 92% în protejarea oamenilor de Covid-19, potrivit rezultatelor interimare ale studiului clinic efectuat, în timp ce AstraZeneca a anunţat că vaccinul său pentru Covid-19 a arătat o eficacitate de 70% în studii clinice pivotale şi că aceasta ar putea fi de 90%.

„Dacă vor efectua un nou studiu clinic, sugerăm combinarea vaccinului AstraZeneca cu vaccinul vector adenoviral uman #SputnikV, pentru creşterea eficacităţii. Combinarea vaccinurilor s-ar putea dovedi importantă pentru revaccinări”, a afirmat dezvoltatorii vaccinului rusesc, pe contul lor de Twitter.

Până la 200 de milioane de doze de vaccinuri AstraZeneca

AstraZeneca a anunţat că ar putea avea până la 200 de milioane de doze de vaccinuri până la sfârşitul anului 2020.

Vaccinul britanic este considerat că oferă cele mai mari speranţe pentru multe ţări în curs de dezvoltare, datorită preţului său scăzut şi a capacităţii de a fi transportat la temperaturi de refrigerare normale. Cu un număr de 2.187.990 de infecţii, Rusia este pe locul patru în lune, după Statele Unite, India şi Brazilia.

AstraZeneca va efectua probabil un studiu clinic suplimentar, la nivel global, pentru a evalua eficacitatea vaccinului său, a declarat directorul general al companiei, Pascal Soriot, la Bloomberg News, după apariţia unor întrebări referitoare la rezultatele studiului clinic de fază finală.

Principalul consilier ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, a declarat că cel mai important lucru legat de vaccinul AstraZeneca este că a funcţionat.

Vaccinul AstraZeneca, eficiență de 70%

Compania AstraZeneca, în colaborare cu universitatea britanică Oxford, a publicat rezultatele testului pe scară largă în cazul vaccinului anti COVID-19, care a avut o eficiență de 70%.

Datele anunțate de AstraZeneca sunt de natură să dezamăgească lumea ştiinţifică şi publicul larg. Testele extinse arată o eficienţă de doar 70%, în condiţiile în care companiile Pfizer şi Moderna au anunţat anterior că vaccinurile dezvoltate de aceste companii au o eficienţă de 95%. Vaccinul AstraZeneca este mai ieftin şi poate fi stocat mai uşor decât cele două menţionate anterior. În caste condiții, premierul britanic Boris Johnson a salutat rezultatele publicate, numindu-le „fantastice”.

Cercetătorii împlicaţi în elaborarea acestui produs au comprimat în 10 luni un proces de dezvoltare care, în mod normal, durează 10 ani.

La testarea pe scară largă au participat peste 20.000 de voluntari, jumătate dintre aceştia fiind din Regatul Unit iar jumătate, din Brazilia.

Rezultatele indică faptul că, din grupul celor care au primit vaccinul, 30 de persoane au dezvoltat infecţia cu COVID-19 iar din grupul celor care au primit o substanţă fără efect farmaceutic s-au infectat 101 persoane.

Adauga un comentariu