News Flash:

Atacantii Politehnicii se muta la spital

22 Aprilie 2008
1140 Vizualizari | 1 Comentarii
Ionut Bilba
• Pentru meciul de maine impotriva Daciei Mioveni, toti cei trei atacanti ai Politehnicii Iasi sunt indisponibili • Cristea este suspendat, iar Bilba si Palimaru sunt accidentati • Dintre toti, doar Bilba are sanse sa intre pe teren maine • In schimb, capitanul Bogdan Onut ar putea juca macar ultimele trei partide din acest final de campionat • Presedintele Sorin Boca a considerat hazlii declaratiile lui Adrian Porumboiu de la finalul meciului dintre FC Vaslui si Poli Iasi

Inaintea unui meci foarte important pentru evitarea retrogradarii, echipa de fotbal Politehnica Iasi se confrunta cu o situatie pe cat de inedita, pe atat de ingrijoratoare. Pentru partida de maine, cu Dacia Mioveni, toti cei trei atacanti ai formatiei din dealul Copoului sunt indisponibili, din diferite motive. Astfel, Andrei Cristea este suspendat, dupa ce a incasat la Vaslui un nou cartonas galben, iar Palimaru si Bilba sunt accidentati. Dintre toti cei trei jucatori ai lui Popa, doar Ionut Bilba, care nu a facut nici macar deplasarea la Vaslui, ar putea sa intre pe teren. "Nici nu stiu ce sa mai fac. Nu am nici un atacant valid pentru meciul cu Mioveni. Cristea este suspendat, Bilba si Palimaru nu s-au refacut, cu cine sa joc in atac? Ma gandesc sa il folosesc pe Buta in atac, la viteza lui sigur face ravagii", a declarat, mai mult in gluma, antrenorul Ionut Popa. La randul sau, presedintele Sorin Boca a declarat ca echipa ieseana ar putea scapa de retrogradare daca va castiga jocul de maine, cu Dacia Mioveni. Partida se va disputa de la ora 19.00 si nu de la ora 17.00, asa cum era programat jocul de Liga Profesionista de Fotbal (LPF). Conducerea Politehnicii a cerut mutarea orei de start a jocului, din dorinta de a aduce cat mai multi spectatori la stadionul din Copou. "Pentru noi, jocul cu Dacia Mioveni este foarte important pentru evitarea retrogradarii. Cum avem nocturna, am cerut amanarea jocului cu doua ore, iar Liga a aprobat solicitarea noastra. Oricum, cei de la Mioveni au o situatie foarte grea dupa esecul de pe teren propriu cu Farul Constanta. E clar ca pentru ei meciul din Copou este ultima sansa pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. In schimb noi, daca luam toate cele trei puncte, avem sanse mari sa ramanem in prima liga", a declarat Sorin Boca.

Replici taioase

Cel mai probabil, jocul cu Dacia Mioveni se va disputa cu spectatori, pentru ca membrii Comisiei de Disciplina nu au mai avut timp sa analizeze incidentele de la partida dintre FC Vaslui si Poli Iasi. In schimb, formatia din Copou va trebui sa apara in fata membrilor Comisiei de Disciplina in perioada urmatoare, nefiind exclus ca iesenii sa fie obligati sa dispute jocul cu Universitatea Cluj (ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon) cu portile inchise. Singura veste buna pentru antrenorul Popa este ca Bogdan Onut, accidentat in timpul meciului cu UT Arad, ar putea reveni pe teren macar la ultimele trei partide din acest sezon. "Onut se va alatura echipei si cu siguranta va fi in lot pentru meciul cu argesenii. Nu stiu daca il vom forta sa joace, domnul Popa si medicul echipei vor decide acest lucru", a anuntat Sorin Boca. Seful executivului iesean l-a pus la punct si ieri pe Adrian Porumboiu, dupa ce finantatorul vasluienilor anuntase ca Poli avea nevoie de trei puncte la Vaslui pentru a le ceda Daciei Mioveni. "Am vazut ca domnul Porumboiu a facut tot felul de afirmatii despre echipa noastra, cum ca noi am fi luat punct de la Vaslui ca sa-l dam altei formatii. Aceste declaratii sunt niste ineptii, niste aberatii. Domnul Porumboiu e hazliu. Avem noi o situatie asa buna incat ne permitem sa dam puncte altora? Domnul Porumboiu, daca vrea sa-si atace echipa sau arbitrii sa o faca, dar sa ne lase pe noi in pace. Sa nu ne implice pe noi in problemele dumnealui. Mai bine ar vorbi domnul Porumboiu despre esecul cu Ceahlaul, de pe teren propriu, nu cui da Poli punctele", a replicat Sorin Boca.

replici taioase
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Fratila Robert  | #34082
Cat rafinament si chiar curaj in declaratiile presedintelui Politehnicii ! Nu au atacanti? Palimaru era om in plus...asa ca sa iasa Miclea la atac , Kallai, iar Balba sa nu mai fie obligat sa vina inapoi sa ia mingii ....ca orice atac " urat" din partea oaspetilor sa se vada!!! De temut aceasta echipa din MIOVENI ...nu??? Numai jucatori refuzati ....apropo..de ce l-au cedat pe C .IONESCU la Buzau? Dar pe Onofras?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1953 (s) | 22 queries | Mysql time :0.062949 (s)