News Flash:

Atacuri insistente in Consiliul Local

30 Aprilie 2009
1408 Vizualizari | 4 Comentarii
Sorin Ionescu
• Consilierul democrat Sorin Ionescu isi cauta treaba in cadrul sedintei de Consiliu Local, cerand tot felul explicatii numai de dragul de a fi in centrul atentiei • Primarul Gheorghe Nichita a cerut executivului sa nu mai raspunda provocarilor formulate de consilier, deoarece primaria este data in judecata de Ionescu


Ieri, sedinta de Consiliu local se anunta una linistita. Insa consilierul local PD - L Sorin Ionescu a tinut sa fie in centrul atentiei, cerand tot felul de lamuriri suplimentare la o serie de proiecte aflate pe ordinea de zi. Atacurile consilierului i-au vizat in principal pe secretarul Consiliului Local, Lacramioara Vernica, si pe primarul Gheorghe Nichita. Insa de fiecare data secretarul a reusit sa dea raspunsuri pe masura, conform legii. Astfel, Ionescu nu a reusit decat sa fie initiatorul unei situatii ridicole. Mai mult, primarul Nichita a cerut in plen ca reprezentantii executivului sa nu mai raspunda intrebarilor adresate de consilier, pe motiv ca acesta poate folosi replicile in procesele intentate primariei. "Suntem in judecata, nu avem ce discuta. Poate folosi raspunsurile in instanta", a spus primarul Nichita.

Interpelarile

Inainte ca membrii Consiliului Local sa treaca efectiv la discutarea proiectelor de pe ordinea de zi, mai multi consilieri au cerut permisiunea presedintelui de sedinta, Vasile Munteanu, pentru a semnaliza diferite probleme. Astfel, consilierul Catalin Toma a cerut o inventariere a terenurilor concesionate de pe raza municipiului Iasi, consilierul Florin Ciobotaru a intrebat despre situatia tichetelor cadou pentru profesori, iar liberalul Radu Botez a cerut o atentie mai mare in zonele in care au fost montate pavele pe trotuare. Mai exact, acesta a semnalat faptul ca in zona bulevardului Socola, masinile stau parcate pe trotuare, existand posibilitatea ca, in timp, trotuarele sa fie distruse. Pentru a nu lipsi din sedinta si laudele la adresa executivului, consilierii s-au intrecut in laude aduse directoarei Directiei de Servicii Publice Municipale, care a reusit sa infrumuseteze centrul orasului. "As vrea sa felicit DSPM pentru felul in care arata centrul orasului. As vrea ca in continuare sa arate la fel", s-a bucurat presedintele de sedinta Vasile Munteanu, fermecat in acelasi timp de numarul de lalele inflorite in zona centrala.



Multe proiecte votate

Dintr-un total de 57 de proiecte aflate pe ordinea de zi, doua au fost amanate, iar restul aprobate. Un proiect aprobat de consilieri se refera la Regia Autonoma de Transport Public (RATP), care vrea sa scape de mai multe vechituri din depozite. Astfel, consilierii locali si-au dat acceptul cu privire la casarea mai multor bunuri. Este vorba de linii de tramvai, fir contact, cabluri subterane, in valoare de aproximativ 7 milioane lei. O alta initiativa aprobata apartine Spitalului de Recuperare, care intentioneaza sa scoata la licitatie cate doi metri patrati la fiecare etaj al spitalului. In respectivele spatii, firmele interesate urmeaza sa instaleze dozatoare cu bauturi calde. Mai mult, a fost aprobata si finantarea de 79.310 lei pentru implementarea proiectului Asistenta psihosociala a persoanelor infectate si afectate de HIV/SIDA. Un alt proiect de hotarare vizeaza rectificarea bugetului local.



Fenechiu s-a lipit de un birou

Deputatul Relu Fenechiu, dupa ce a fost dat afara din sediul prefecturii, a gasit sprijin in primarie. Astfel, consilierii locali au fost de acord ca liberalul sa primeasca un spatiu de 23,3 metri patrati pentru amenajarea unui birou parlamentar. Acesta va fi amenajat in sos. Arcu, nr.23, bl. CL3. Totodata, senatorul Mihaela Popa a primit un spatiu de 6,9 metri patrati in bdul Stefan cel Mare si Sfant nr.13 -15, deputatul Luminita Iordache a primit 56 metri patrati in strada Magurii nr.2, bl.624, parter, senatorul Dumitru Oprea a primit 43,72 metri patrati in strada Han Tatar nr.4, bloc 360 A, parter, iar deputatul Marius Spanu a primit 43,72 metri patrati in strada Han Tatar nr.3, bloc 630, parter.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

interpelarile
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

George  | #67517
Foarte frumos ca s-au pus lalele si s-au mai aranjat spatiile verzi cat de cat, dar cand aveti de gand sa infrumusetati parcul central de langa primarie si din fata teatrului? Bai fratilor, este in centrul orasului!!!!!!!!!!! Este sub ochii vostri!!! Chiar nu vede nimeni? Ca sa nu mai spun de Piata Unirii care nu e finalizataa !!!
pt.voi  | #67518
Este mai mult decat evident ca "va pica greu"domnul consilier Sorin Ionescu.
Ca prea scrieti de el si numai "de bine". Incercati un redigest ca sigur ajuta.
lele  | #67519
tov. de ce nu scrieti nimic de concesionarile de la Palas? aprobate de consilerii naparci ai psd si pd-l? ai sau inteles f.bine , ceea ce arata ca nichita e tare , iar consilerii asculta de sefii lor de partid care la randul lor asculta de sefii lor din Cupola de la Miroslava!
Catalin  | #67520
Ionescu....................... acelasi mascarici marsav si golan de canal
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027138 (s)