News Flash:

Atentie! Iata cum puteti cumpara bilete pentru Euro 2020! Patru meciuri se vor juca pe Arena Nationala

13 Iunie 2019
333 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7340 RON (+0.0020)
USD: 4.2129 RON (+0.0179)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Stadionul National National Arena

La fix un an înainte de a debuta Campionatul European 2020, adica la 12 iunie, reprezentantii celor de la UEFA au deschis procedura de achizitionare a biletelor. Asadar, începând de astazi, miercuri, 12 iunie 2019, tichetele se pot cumpara exclusiv online de pe platforma www.euro2020.com/tickets.

Turneul final de la anul, la care speram sa fie prezenta si nationala României, va debuta pe 12 iunie 2020 si se va desfasura în 12 orase europene, printre care si Bucuresti. Capitala tarii noastre va gazdui patru partide, toate pe Arena Nationala: trei în Grupa C (pe 14, 18 si 22 iunie 2020) si o optime de finala pe 29 iunie 2020. În cazul calificarii la Euro 2020, tricolorii vor disputa cel putin doua meciuri pe arena de cinci stele.

Înscrierea nu garanteaza biletul. Când puteti afla daca ati avut noroc

Pentru România, înscrierea a început azi, miercuri, 12 iunie 2019, la ora 15:00, si se va încheia la data de 12 iulie 2019. Iata care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmati pentru a putea intra în posesia mult doritului loc la Euro

1. Nimeni nu are biletele asigurate din prima! Ca la orice turneu final, reprezentantii UEFA sunt convinsi ca cererea va depasi oferta, asa ca toate tichetele vor fi repartizate în mod aleatoriu, prin tragere la sorti.

2. Cei care vor sa cumpere bilete la Euro 2020 trebuie sa-si faca un cont pe site-ul UEFA, în conditiile în care toate biletele vor fi vândute online.
3. Veti fi redirectionati catre o pagina la care va puteti conecta folosind un cont de Facebook sau Google.

Dupa ce se va fi încheiat perioada de înscriere, o comisie speciala a UEFA va analiza toate cererile. Mai apoi, spre mijlocul lunii august vor anunta norocosii care au primit mult asteptatele bilete. În cazul în care te afli printre norocosi, atunci trebuie sa stii ca din momentul anuntului vei avea o perioada destul de scurta pentru a-ti plati biletele

Bilete Euro 2020: Pentru partidele de pe Arena Nationala s-au stabilit urmatoarele preturi:

Categoria 3 (peluze) 30 euro
Categoria 2 (colturile stadionului) 75 euro
Categoria 1 (tribunele I si II) 125 euro
 
În decembrie 2019, UEFA va pune în vânzare un numar mai mare de bilete, dar acelea sunt desinate doar suporterilor din tarile calificate la turneul final. "UEFA EURO 2020 va debuta pe 12 iunie 2020 si se va desfasura în 12 orase europene, printre care si Bucuresti. În perioada 12 iunie – 12 iulie 2019, se pot achizitiona bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Editia cu numarul 60 este una speciala, de celebrare a EURO, si va avea o desfasurare fara precedent.
Un numar record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând ca mai multi suporteri ca niciodata vor beneficia de sansa sa de a trai pe viu aceasta experienta. "LIVE IT. FOR REAL" este sloganul menit sa inspire si sa încurajeze suporterii sa vizioneze meciurile live de pe stadion", se arata si într-un comunicat postat de catre FRF pe site-ul oficial.

Moment istoric: Tragerea la sorti pentru grupele EURO 2020 va avea loc la Bucuresti

Tragerea la sorti pentru grupele Euro 2020 va avea loc în România, la Romexpo, în Bucuresti, la 30 noiembrie 2019. Decizia vine si ca urmare a relatiei foarte bune pe care presedintele FRF, Razvan Burleanu, o are cu presedintele UEFA, Aleksander Ceferin. Initial s-a vehiculat ca tragerea la sorti va fi tinuta la Ateneul Român, însa în cele din urma s-a optat pentru Romexpo.
Capitala României a primit de la UEFA privilegiul de a organiza tragerea la sorti a grupelor turneului final care va fi gazduit de 12 tari. Bucurestiul va organiza patru meciuri de la Euro 2020: trei în grupe si unul din optimile de finala, toate pe Arena Nationala.
Tragere la sorti Euro 2020 - Bucurestiul figureaza în ghidul UEFA cu urmatoarele recomandari de baze de cantonament:
1. Centrul National de Fotbal Mogosoaia – cu drept de preemtiune pentru reprezentativa României. Staff-ul echipei noastre nationale a notificat UEFA ca îsi va exercita acest drept.
2. Academia FC Voluntari în tandem cu Hotel Caro
3. Baza de pregatire a FCSB din Berceni

Locatiile prezentate sunt dedicate cantonamentelor echipelor (cu facilitati de cazare, antrenament si recuperare) pentru când se vor stabili într-un oras gazda. Într-o etapa ulterioara vor fi prezentate si recomandari de stadioane de antrenament, pentru echipele care vin sa joace un singur meci în orasul respectiv si sunt cantonate în alt oras gazda. Noile stadioane prevazute în Bucuresti intra în aceasta a doua categorie.
Arena Nationala este destinata pentru desfasurarea celor patru meciuri de la EURO 2020, pe 14, 18 si 22 iunie în Grupa C si pe 29 iunie pentru optimile de finala. Daca se califica, nationala României va juca cel putin doua partide la Bucuresti.

Unde ar juca România meciurile de la turneul final

În situatia în care România se va califica la Euro 2020 va disputa doua meciuri din faza grupelor la Bucuresti, pe Arena Nationala. Tot în Bucuresti, tricolorii vor avea si baza. Capitala este cuplata cu Amsterdam, astfel ca, în cazul în care România si Olanda obtin biletele la Euro 2020, vor face parte din aceeasi grupa, mai precis din Grupa C.
"Portocala Mecanica" va juca doua meciuri la Amsterdam, iar pentru partida directa se va trage la sorti între cele doua stadioane, Arena Nationala si "Johan Cruyff".
În situatia în care România nu ajunge la Euro 2020, o alta tara care nu are oras organizator, precum Belgia, Franta sau Elvetia, se va cupla cu Olanda.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

campionatul european 2020 uefa arena nationala bilete
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1478 (s) | 21 queries | Mysql time :0.024031 (s)