News Flash:

Atentie la apelurile scurte din tari exotice. Patania unui roman sunat din Tanzania

23 Noiembrie 2017
1111 Vizualizari | 0 Comentarii
Apel

Fiti foarte atenti daca primiti apeluri scurte din tari exotice, mai ales daca nu stiti pe nimeni acolo! Daca sunati inapoi, riscati sa va incarcati factura telefonica, si cu 60 de euro pe minut.

Este un nou tip de inselatorie care a ajuns sa afecteze sute de romani, iar in spatele ei sunt indivizi imposibil de depistat. Mai mult, reprezentantii companiilor de telefonie spun ca nu au cum sa ii apere pe clienti si nici nu ii pot despagubi.

Ionut are afaceri in strainatate si dupa ce a primit mai multe apeluri scurte de la numere internationale a facut greseala sa sune inapoi.

Ionut Tudorache, victima: “M-a preluat un robot care nu vorbea in limba engleza, de la compania de telefonie mobila am aflat ca numerele cu suprataxa pot fi de la 60 de dolari, 80 de dolari in sus, pe minut”

Prefixele folosite arata ca apelurile ar proveni din Tunisia si Tanzania, insa victimele spun ca au fost sunate din multe alte tari.

Andrei, victima: “Ma suna de o luna jumatate, aproape doua. Cand am vazut ca sunt din tari diferite, mi-am dat seama ca este ceva suspect,”

Sunt deja sute de victime care firesc au incercat sa afle ce s-a intamplat.

Luminita Bud, expert in frauda, companie de telefonie mobila: ”In general cand identificam un numar care e fraudulos, blocam accesul acelui numar spre reteaua noastra.”

Nu este de ajuns. Raman alte zeci de mii de numere frauduloase.

Si totusi de unde apar aceste numere de telefon? Raspunsul vine de pe internet. Exista site-uri care inchiriaza numere cu suprataxa care pot fi inregistrate oriunde in lume.

Liviu Arsene, specialist in cibernetica: ” Pot aparea ca fiind din Indonezia, Africa, Asia, dar este imposibil sa iti dai seama cine este in spatele acelui numar de telefon.”

Asadar fiti foarte atenti. Daca aveti rude, prieteni sau afaceri in strainatate, incercati sa verificati apelul folosind numerele de telefon din agenda. In caz contrar evitati sa telefonati. Riscati o factura uriasa.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ionut tudorache andrei luminita bud liviu arsene
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1495 (s) | 21 queries | Mysql time :0.020385 (s)