• La finalul saptamanii trecute (sambata, 23 iunie 2018 - n.r.), AICI: http://evaluare.edu.ro/, Ministerul Educatiei Nationale - MEN a publicat rezultatele finale, dupa contestatii, la Evaluarea Nationala - EN, inclusiv pentru cei peste sase mii de candidati ieseni de clasa a VIII-a • La o analiza a celor mai bune 500 de medii ale elevilor din Iasi, dincolo de cele 32 de note de ZECE pe linie, cele aflate intre locurile 481, respectiv 500, se afla in intervalul 9.37 si 9.35 • Avand in vedere ca majoritatea dintre acestia provin de la marile Colegii Nationale "Costache Negruzzi", "Emil Racovita" si National, tocmai aici mediile cele mai mici de intrare vor fi uriase, aflate cu mult peste 9.50 • In intervalul 29 iunie - 9 iulie 2018 urmeaza etapa de inscriere pentru admiterea computerizata in clasa a IX-a
Publicarea rezultatelor finale la Evaluarea Nationala (EN) 2018 de catre Ministerul Educatiei Nationale (MEN) le-au provocat fiori miilor de parinti din judetul Iasi, ai caror copii au sustinut testul.
Astfel, o analiza a celor mai bune 500 de medii ale elevilor din Iasi se afla in intervalul 9.99 si 9.35. Avand in vedere ca majoritatea dintre acestia provin de la marile Colegii Nationale "Costache Negruzzi", "Emil Racovita" si National, tocmai aici mediile cele mai mici de intrare vor fi uriase, aflate cu mult peste 9.50.
Pe de alta parte, cu siguranta si cele de intrare la unitatile educationale aflate imediat in apropierea celor trei, respectiv: Liceul Teoretic de Informatica "Grigore Moisil", Colegiul National "Mihai Eminescu" si Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" vor fi si ele cu mult mai mari fata de cele inregistrate anul trecut si se vor plasa cu mult peste media generala de NOUA. De precizat ca, in intervalul 29 iunie - 9 iulie 2018 urmeaza etapa de inscriere pentru admiterea computerizata in clasa a IX-a.
Citeste si : Iata numarul contestatiilor depuse de elevii ieseni la Evaluarea Nationala
Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi a publicat date legate de contestatiile depuse de elevi, dupa publicarea rezultatelor preliminare la examenul de Evaluare Nationala (EN) 2018. La nivelul intregului judet au fost 1.065 de contestatii, dintre care 562 la Limba si literatura romana si 503 la Matematica. Cu toate acestea, nu au mai aparut medii finale de ZECE, iar procentul total de promovare nu a crescut.
Pe de alta parte, inainte de etapa de contestatii, s-a inregistrat la nivelul judetului Iasi un procent al notelor la Limba si literatura romana peste 5.00 de 87.76 la suta si un procent de 66.01 la suta al notelor peste 5.00 la Matematica. Procentele sunt mai mici fata de cele înregistrate anul trecut, si anume 92.26 la suta la Limba si literatura romana si 71.92 la suta la Matematica.
In intervalul 29 iunie - 9 iulie urmeaza etapa de inscriere pentru admiterea computerizata in clasa a IX-a. In intervalul 29 iunie - 9 iulie urmeaza etapa de inscriere pentru admiterea computerizata in clasa a IX-a.
Citeste si : BACALAUREAT. Elevii de zece de la Iasi, premiati de autoritati - UPDATE FOTO
© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1798 (s) | 23 queries | Mysql time :0.034794 (s)
Comentarii (3)