Eveniment-Social

Atracție pentru public! Evenimente speciale la aniversarea a 30 de ani de la deschiderea Muzeului „Poni – Cernătescu” din orașul Iași

Publicat: 24 nov. 2021
Muzeul
În 2021, Muzeul "Poni - Cernătescu" din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" Iași aniversează 30 de ani de la deschiderea pentru public

Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la deschiderea Muzeului „Poni – Cernătescu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași sunt programate o serie de evenimente speciale. Asta prin intermediul unui parteneriat cu Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Asociația „Crescendo Events” Iași

În 2021, Muzeul „Poni – Cernătescu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași aniversează 30 de ani de la deschiderea pentru public. Asta prin intermediul unui eveniment organizat în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) și Asociația „Crescendo Events” Iași. Cu acest prilej, totul a debutat săptămâna trecută cu un microrecitalul de muzică clasică susținut de Clara-Sofia Lupașcu (violoncel), student la UNAGE – Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice Iași.

Vernisajul expoziției „In Memoriam Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Alexa (1891-1985)” va putea fi vizitat, în format fizic, până pe 31 decembrie 2021

De asemenea, în prim-plan a fost și vernisajul expoziției „In Memoriam Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Alexa (1891-1985)”, care va putea fi vizitat, în format fizic, până pe 31 decembrie 2021. Totul a fost completat de lansarea broșurii „Muzeul Poni – Cernătescu – 30 de ani de la deschiderea pentru public”. Prezentările sunt realizate de dr. ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, și de Oana Florescu, muzeograf la Muzeul „Poni – Cernătescu”.

Conform H.G. nr. 1.130/2021, este permisă intrarea în instituțiile publice doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Sunt exceptați minorii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani, care prezintă un document, conform precizărilor de mai sus.

Casa construită în anul 1839 de către Mitropolitul Veniamin Costachi și în care a locuit, începând din 1880, profesorul Petru Poni, alături de familia sa, adăpostește astăzi Muzeul „Poni – Cernătescu”

Muzeul „Poni – Cernătescu”, situat în Iași, pe Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 7B, este parte a Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și poate fi vizitat, respectând normele impuse în contextul pandemiei, de marți până sâmbătă, între orele 10:00 – 17:00 (ora 16:30, ultimul bilet). Casa construită în anul 1839 de către Mitropolitul Veniamin Costachi și în care a locuit, începând din 1880, profesorul Petru Poni, alături de familia sa, adăpostește astăzi Muzeul „Poni – Cernătescu”. În anul 1859, clădirea era în proprietatea sardarului Nicolae Goncescu, care a vândut-o, cu prețul de 1.500 de galbeni, Mitropolitului Calinic Miclescu.

În anul 1874 este cumpărată, cu prețul de 1.000 de galbeni, de către avocatul Dimitrie Telemaque, iar din 1880 până în 1925 a devenit proprietatea familiei profesorului Petru Poni. Din acest an, casa revine fiicei lui Petru Poni, chimista Margareta Poni, care o donează în 1973 Consiliului Popular al orașului Iași, cu scopul de a fi organizată ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni. În anul 1974, nepoata savantului, profesoara Florica Mageru oferă CMNM Iași o importantă donație, care a cuprins patrimoniul mobil existent, la acea dată, în casa familiei Poni (mobilier, obiecte personale, diplome, medalii, fotografii, obiecte decorative etc.).

După un lung proces de restaurare, casa dobândește statutul oficial de muzeu, inaugurat la 7 noiembrie 1991, sub titulatura inițială de Muzeul Chimiei ieșene „Petru Poni”, iar din 1994, în urma unei ample reorganizări, acesta devine Muzeul „Poni – Cernătescu”. Este interesant de semnalat faptul că, în anii grei ai Primului Război Mondial, această casă a găzduit valoroasele colecții ale Bibliotecii Academiei Române, iar din 1930 a locuit aici și academicianul Radu Cernătescu.





Comentarii
  • Felicitari!! Muzeul Tehnic si cel Etnografic atrag publicul, sunt interesante si, desi sunt expuse doar o mica parte dintre exponate, sunt dovada vie a genialitatii omului si a istoriei lui pe acest pamant!! Felicitari din nou!!

Adauga un comentariu