Economic Local

Au apărut primii brazi în magazinele de bricolaj din Iași! Iată ce prețuri practică vânzătorii ieșeni pentru pomii de iarnă! – FOTO

Publicat: 26 nov. 2021
Brazi românești sau importați din pepinierele din Olanda și Germania
Brazii comercializați de marile magazine de bricolaj din Iași au prețuri accesibile, iar primii clienți au început deja să cumpere pomii de iarnă

În unele magazine din Iași au apărut deja brazi la vânzare. Deși până la sărbători mai sunt patru săptămâni, unii ieșeni au început deja să se pregătească și caută încă de acum decorațiuni și pomi de iarnă. Comercianții din Iași vin și cu sfaturi pentru cei care aleg să-și cumpere brazii atât de devreme, astfel încât pomul de iarnă să rămână verde până după Crăciun

Au apărut primii brazi în magazinele de bricolaj din Iași! Deși până la sărbători mai sunt patru săptămâni, unii ieșeni au început deja să se pregătească și caută încă de acum decorațiuni și pomi de iarnă. Deși puțini ieșeni și-au cumpărat brazi de Crăciun, reprezentanții marilor magazine susțin că estimează că cererea va crește în mod considerabil în intervalul 14-24 decembrie 2021.

„Momentan, vindem cam 1-2 brazi pe zi, dar cererea va crește mult după 14 decembrie. Există clienți care cumpără brazi și în această perioadă, pentru că își doresc, probabil, să fie în ton cu inaugurarea luminițelor de iarnă din Iași (care va avea loc pe 1 Decembrie – n.r.)!”, a explicat Paul Vasile, consultant vânzări în cadrul unei companii care comercializează articole de bricolaj.

Prețurile din ofertele magazinelor de profil variază între 39 de lei, pentru un brad cu o înălțime de 140 cm, și pot ajunge până la 700 de lei pentru unul cu o înălțime de 4-5 metri. Pentru ca brazii să reziste până la Sărbătorile de iarnă, comercianții își sfătuiesc clienții să îi depoziteze în spații răcoroase, cu rădăcina în apă sau nisip. Pregătirile pentru Sărbătorile de iarnă au fost prezentate în edițiile precedente ale cotidianului „BZI”.

Prețul brazilor nu va crește în următoarea perioadă în Iași

Comercianții sunt optimiști și spun că au comandat cel puțin 10.000 de brazi pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, iar prețurile se vor menține la același nivel, urmând chiar să scadă în apropierea Ajunului Crăciunului.

„Avem în ofertă brazi pornind de la 39 de lei, până la 159 de lei, pentru cei înalți, argintii. Costul unui brad depinde de înălțime. Prețurile vor fi la fel, urmând să scadă în apropierea Sărbătorilor de iarnă”, a explicat Paul Vasile, consultant de vânzări în cadrul unui retailer de bricolaj din Iași.

Oferta de brazi din hipermarketurile ieșene vine în întâmpinarea familiilor cu copii care își doresc să împodobească pomul de iarnă încă din perioada sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.

„Avem clienți care cumpără brazi de acum, chiar dacă mai sunt câteva săptămâni până la Crăciun. În principal este vorba despre familii cu copii care vor să le facă celor mici o surpriză de Moș Nicolae”, a povestit Manuela Pauleț, consultat de vânzări.

În oferta altui mare magazin de bricolaj din Iași, prețurile variază între 49 de lei pentru un arbore cu înălțimea cuprinsă între 130 și 160 cm, 65 de lei pentru un copac cu înălțimea cuprinsă între 170 și 200 de cm, și 129 de lei pentru un brad argintiu cu coroana bogată și înălțimea cuprinsă între 200 și 250 cm. Pregătrile pentru Sărbătorile de iarnă din municipiul Iași au fost prezentate în edițiile precedente ale cotidianului „BZI”.

Brazii românești, în ofertele marilor retaileri din Iași, alături de cei din Olanda și Germania

Brazii din marile magazine sunt importați din țări precum Olanda și Germania. Aceștia sunt crescuți în pepiniere, motiv pentru care nu au nici mirosul brazilor românești de altădată. Deși în ofertă sunt și brazi românești, o bună parte din stocul marilor retaileri provine din import.

„Avem și brazi din România, din zona Sălajului, dar o parte provine din pepiniere din Germania”, a mai spus Manuela Păuleț, consultant vânzări.

Astfel, de remarcat este faptul că brazii românești comercializați de către marile rețele de magazine sunt aduși din zona Sălajului, unde se află cea mai mare plantație națională de acest gen. Pepiniera din Sălaj cultivă aproximativ 100.000 de brazi pe o suprafață de 400 de hectare.




Adauga un comentariu