News Flash:

Au crescut ratele bancare

3 Martie 2008
1070 Vizualizari | 0 Comentarii
• Deprecierea continua a monedei nationale determina o crestere consistenta a ratelor bancare pentru cei care au contractat credite in Euro • La un calcul simplu, dupa patru luni de crestere a Euro, iesenii au fost nevoiti sa scoata din buzunar peste 7.400 lei numai pentru ratele bancare

Iesenii care au contractat credite bancare trebuie sa-si goleasca buzunarele. Deprecierea continua a monedei nationale determina o crestere consistenta a ratelor bancare pentru cei care au contractat credite in Euro. In ciuda previziunilor si a masurilor antiinflationiste, cursul valutar leu-Euro continua sa scape de sub controlul autoritatilor. Cursul de ieri al Bancii Nationale Romane arata un Euro la o valoare de 3,72 lei, cu 0,072 lei mai mult fata de valoarea inregistrata in urma cu doua zile.

Desi autoritatile raspund cu calm si previziuni pozitive, leul romanesc implineste trei luni de cand scade in fata monedei europene. Cel mai mult au de pierdut iesenii care au contractat un credit in moneda europeana, pentru ca deprecierea monedei nationale in favoarea Euro a crescut considerabil ratele bancare. Astfel, o persoana care achita in urma cu trei-patru luni o rata de 500 Euro, echivalentul a 1.725 lei, plateste acum, la un Euro cotat la 3.7 lei, peste 1.850 lei, adica 125 lei mai mult. La un calcul simplu, dupa patru luni de crestere a Euro, un iesean a fost nevoit sa scoata din buzunar peste 7.400 lei numai pentru ratele bancare. In numai patru luni, iesenii datornici la banci au fost nevoiti sa plateasca cu 500 lei mai mult, echivalentul salariului minim pe economie, pentru ratele bancare. "Au crescut ratele pentru cei care au un credit in Euro. Daca atunci cand l-au incheiat, acum un an sau chiar in vara anului trecut, creditul era destul de avantajos pentru ca si cursul valutar era unul favorabil, acum au crescut ratele. Cei mai dezavantajati sunt cei care au rate mari, de 500-700 Euro, pentru ca platesc in plus sume de ordinul sutelor de Euro", a precizat Elena Mitus, consultant financiar. Specialistii din domeniu recomanda multa rabdare celor aflati in aceasta situatie, iar celor care spera ca pot profita de cresterile din aceste zile ale monedei europene, sa nu se aventureze in actiuni de moment. "O recomandare catre consumatori este aceea de a monitoriza piata, in special pentru cei care nu isi permit sa riste pe aceasta situatie. Nu trebuie sa riste pentru ca nu exista certitudini privind evolutia cursului valutar. De asemenea, persoanele care au credite in Euro nu trebuie sa intre in panica deoarece cresterile mari din aceasta perioada vor fi urmate de o stabilizare a cursului valutar", a afirmat Dan Chirlesan. Iesenii care au contractat credite in Euro trebuie sa aiba rabdare pentru ca, dupa cum sustin unii economisti, presiunile din aceasta perioada ale cursului valutar se vor stabiliza abia in al doilea trimestru din 2008.

credite bancar cursul valutar leu-euro dan chirlesan
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025449 (s)

loading...