News Flash:

Au furat pentru distractie si au ajuns delincventi

28 Februarie 2009
807 Vizualizari | 0 Comentarii
Au furat pentru distractie si au ajuns delincventi
• Alexandra, Costel, Radu sau Daniel sunt cativa dintre minorii care frecventeaza Centrul de zi pentru resocializarea copiilor predelincventi si delincventi care provin din familii defavorizate din Iasi • Acestia au ajuns in centru pentru ca au furat sau au mari probleme de comportament • "Am fost cu un prieten la o cabana si am luat niste miere care era acolo. Am luat din distractie. Cand plec de acasa stau la prietenul meu", a povestit Daniel • Mama baiatului este plecata in Italia, iar tatal este preocupat de serviciu

Provin din familii sarace si parintii nu prea au ce le oferi sau pur si simplu nu le acorda suficienta atentie si supraveghere. Asa se face ca de mici invata lucruri care nu sunt acceptate de societate, mai exact fura sau au mari probleme de comportament. Alexandra, Costel, Radu sau Daniel sunt cativa dintre minorii care frecventeaza Centrul de zi pentru resocializarea copiilor predelincventi si delincventi care provin din familii defavorizate din Iasi.

Au ajuns la centru dupa ce au intrat in atentia politiei pentru ca au savarsit o fapta penala sau pentru ca scoala a sesizat Protectia Copilului din cauza ca lipsesc prea mult sau creeaza probleme colegilor. Acesti copii au vise, insa le sunt distruse pentru ca nu primesc un sprijin in familia din care provin si ajung sa savarseasca fapte penale. Personalul centrului, prin activitatile pe care le desfasoara, incearca sa ii reabiliteze comportamental si sa ii ajute sa isi creeze un drum curat spre viitor.



Daniel a furat indemnat de un prieten

Daniel are 14 ani si este unul dintre veteranii centrului, frecventandu-l de sase luni de zile. A ajuns in centrul ce apartine de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi dupa ce a savarsit o fapta penala si a intrat in atentia Politiei. Pustiul nu prea constientizeaza faptul ca daca fura exista si consecinte, putand fi pedepsit de lege, daca ar fi major. Acesta povesteste ca prima data a furat din distractie si nu pentru ca ar fi avut nevoie de ceva si familia nu i-ar fi oferit. A furat impreuna cu un prieten, care l-a invatat si sa fuga de acasa si de la scoala. "Am fost cu un prieten la o cabana si am luat niste miere care era acolo. Am luat din distractie. Cand plec de acasa stau la prietenul meu", a povestit Daniel. Desi are 14 ani, pustiul este abia in clasa a V-a pentru ca, dupa ce a repetat un an, a abandonat scoala. De la inceputul acestui an scolar a fost inscris la o unitate de invatamant pentru a-si urma cursurile. Daniel marturiseste ca ii pare rau ca a abandonat scoala si ca nu o sa mai fure niciodata. Pustiul mai are trei frati acasa, dar care nu au probleme de comportament. Mama acestuia este plecata de trei ani din tara pentru a munci in Italia si vine acasa doar de sarbatori. Tatal lui Daniel este prea ocupat cu munca, nu mai are timp si a pierdut controlul asupra acestuia. Tot pentru ca a furat, dar de la o toneta, a fost adusa in centru si Alexandra. Aceasta implineste 11 ani luna viitoare, fiind printre cei mai mici copii de care se ocupa centrul.



Costel face probleme profesorilor la scoala

Costel este un copil inteligent si plin de energie. Are aproximativ doua luni de zile de cand frecventeaza si beneficiaza de serviciile centrului. In cazul lui, sesizarea pentru a fi ajutat sa se reabiliteze comportamental a venit din partea conducerii unitatii de invatamant. Costel are acum 14 ani si este in clasa a VI-a, repetand doar un an de studiu. Acum ii place la centru, desi uneori gaseste tot felul de motive pentru a scapa de activitatile pe care trebuie sa le desfasoare. Baiatul este ferm convins ca anul acesta va trece clasa si ca dupa ce va mai creste, va imbratisa o cariera de jandarm. Costel mai are cinci frati acasa, toti mai mari decat el, iar mama sa, in varsta de aproximativ 60 de ani, este depasita de situatie.



Cate un copil pe saptamana intra in centru


Aproximativ in fiecare saptamana intra in centru cate un copil, acestia fiind obligati sa urmeze activitatile centrului pentru o perioada de trei luni sau maxim un an de zile. Dupa ce parasesc centrul, copiii mai sunt monitorizati in familie pentru o perioada de maximum trei luni de zile. In prezent, frecventeaza zilnic centrul 15 copii. Copiii sunt luati de la scoala de o masina si adusi la centru, unde beneficiaza de o masa si un supliment seara, isi fac temele si participa la diferite activitati recreative. Seara sunt dusi acasa tot cu masina centrului. "In general, copiii de aici sunt la prima abatere si cazurile ne sunt sesizate de scoala sau de Politie. Sunt copii cu rechizitoriu care au savarsit o fapta penala sau care au mari probleme de comportament la scoala. Desfasuram cu ei o serie de activitati de recreere si resocializare, ii consiliem. Avem pentru ei si un atelier de olarit, unde merg de doua ori pe saptamana", a declarat Adriana Moraru, coordonatorul centrului.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1353 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018967 (s)

loading...